JO Tokyo 2020. Premieră Judo. „Este un vis devenit realitate”

Federaţia Internaţională de Judo a înregistrat un succes la nivelul mişcării olimpice internaţionale.

Astfel, prin decizia Comitetului Olimpic Internaţional, începând cu ediţia Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2020, judo-ul va putea organiza întrecerea pe echipe mixte, având astfel şansa unor noi medalii.

Echipele vor fi formate din câte şase sportivi per ţară: 3 fete la categoriile 57 kg, 70 kg, şi +70 kg) şi 3 băieţi, (la categoriile 73 kg, 90 kg, şi +90 kg).

Un minimum de 12 echipe este aşteptat să ia parte la acest format spectaculos de întrecere, iar Federaţia Română de Judo îşi exprimă la rândul său decizia de a participa la competiţia pe echipe. Condiţia de participare este ca fiecare echipă să fie formată din sportivi care s-au calificat în întrecerea de la individual, luându-se în considerare punctele lor din clasamentul mondial de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Judo, preşedintele IJF Marius Vizer anunţă că „este un vis devenit realitate pentru familia judoului şi faptul că va debuta la Tokyo, patria mama a sportului nostru, face cu atât mai specială această competiţie între ţări. Cred că întrecerea pe echipe mixte de la Jocurile Olimpice va contribui puternic la popularitatea Mişcării Olimpice şi la valorile Jocurilor Olimpice."

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel