iUmor. Mihai Bendeac, scos din sărite: ''Niște porcării. Dacă vreți să mai urcați pe scenă....''

Mihai Bendeac, iUmor
Mihai Bendeac, iUmor

Dacă unii foști concurenți revin în acest sezon în ipostaza de invitați speciali, nu toți au numere atât de bune, astfel că Mihai Bendeac își pierde cumpătul, sâmbătă seara, de la 20.00, într-o nouă ediție iUmor, la Antena 1.

O revenire în acest sezon nu s-a dovedit a fi foarte inspirată, fapt care a atras nemulțumirea juraților. "Expunere = sigla iUmor pe afiș, e adevărat? Încep să văd tot mai puțini stand-up-eri care să vină cu ceva creat pentru iUmor unde, de-a lungul timpului, foarte mulți au avut de câștigat! Sunt foarte mulți care au fost aici, au avut vizibilitate și au câștigat niște bani de pe urma acestei chestii! E sezonul 6, am văzut deja aici momente memorabile până acum, nu mai vreau să mai ciupească nimeni niște spectacole și sub această siglă să se ducă să facă niște porcării! Dacă vreți să mai urcați pe această scenă, mai faceți niște lucruri special pentru această emisiune!", i-a spus dezamăgit Mihai Bendeac concurentului.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o "carte verde", care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Cum vor putea fi votați concurenții iUmor

Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Vezi și: Badea: Bendeac a făcut o trecere foarte abruptă. Replică pentru Mărgineanu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel