€ 4.8314
|
$ 4.4445
|
Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Istoria trebuie studiată citind documente, susține strategul militar Edward Luttwak

Flaviu Predescu / 23 feb 2020 / 20:30

În numărul din 2/2020 (609) din revista Cultura, George Maior îl intervievează pe Edward Luttwak, strateg militar româno-american. 

Dialogul, extrem de conținător, relevă perspectivele unor noi orizonturi geopolitice.

George Maior: În „Marea Strategie a Imperiului Bizantin" oferiți o definiție excelentă a marii strategii, poate cea mai potrivită zilelor noastre: „Toate statele au o mare strategie, fie că sunt conștiente de asta sau nu. Este inevitabil, pentru că marea strategie nu e altceva decât locul în care cunoașterea și persuasiunea sau, în termeni, intelligence-ul și diplomația, interacționează cu puterea militară pentru a produce efecte, într-o lume populată de alte state, fiecare cu propria mare strategie."

Pe de altă parte, sunteți adeptul perspectivei lui Clausewitz, potrivit căreia strategia are propria sa autonomie, independentă de valori. Având în vedere definiția de mai sus, care include elemente cărora li se atașează inerent un set de valori, cum poate fi reconciliat acest paradox? Cum influențează acest lucru modul în care concepem marea strategie, astăzi și în viitor?

Edward Luttwak: De fapt, pentru mine, strategia e guvernată de o logică proprie – o logică paradoxală în care totul se transformă în opusul său, dacă va continua neschimbat. Este o concepție care nu depinde de un anumit set de valori. Însă folosim același cuvânt „strategie", pentru a desemna și politicile urmate de anumite state – strategia romană, strategia bizantină, strategia sovietică – ori ele nu pot fi golite de valori, dimpotrivă, sunt o manifestare a valorilor acestora.

G.M.: Cucerirea Daciei de către romani, a fost și ea, așa cum spuneți în „Marea Strategie a Imperiului Roman", un paradox. Dacia a trebuit să fie anexată, chiar dacă Imperiul devenise deja vizibil mai puțin expansionist și mai rezervat în a face noi cuceriri. Vorbind despre logica paradoxală a strategiei, afirmați: „În rândul protagoniștilor cunoscători, fiecare act de forță este perceput ca un simptom al slăbiciunii generale, pentru că altfel nu ar fi fost necesar." Puteți să detaliați de ce anume Dacia a trebuit să fie cucerită și de ce a fost acest lucru important pentru Marea Strategie a Imperiului Roman?

E.L.: Frontierele romane, fiind foarte lungi, nu puteau fi cartiruite cu forțe puternice de luptă în fiecare sector, de la coasta Atlanticului până la Mesopotamia. Prin urmare, vecinii Imperiului trebuiau să rămână slabi, prin încurajarea diviziunilor interne și prin incursiuni ofensive ocazionale. Dacia a rezistat subversiunilor și era prea puternică pentru ca descinderile ofensive să fie eficiente – efortul militar al cuceririi a fost necesar pentru a asigura o perioadă lungă de liniște.

„Prin cultivarea unității naționale se poate crește Coeziunea, la fel cum politicile eficiente pot crește capitalul uman, cel mai important element constitutiv al Masei."

G.M.: Credeți că poziția României este la fel de importantă astăzi pentru Occident, precum era Dacia odinioară, ca „scut strategic pentru regiune în ansamblu?"

E.L.: Cu siguranță da, mai ales acum, când Turcia nu mai funcționează ca un aliat al Vestului. Acest lucru s-ar putea schimba dacă actuala conducere neo-otomană/ islamistă va fi înlocuită de lideri modernizatori cu înclinații occidentale. Dar Rusia nu se va schimba, ori România stă în calea proiecției de putere rusești către – și prin Sud-Estul Europei.

G.M.: Deși toate statele au mari strategii, atrageți atenția în „Marea Strategie a Imperiului Bizantin", că nu toate strategiile au aceeași valoare. Dimpotrivă, ele diferă semnificativ din punctul de vedere al coeziunii și al eficacității. Cum ați descrie marea strategie a României și evoluția sa de-a lungul timpului și ce sugestie aveți pentru a o îmbunătății?

E.L.: Puterea oricărui stat este produsul dintre Masa sa (puterea economică, toate celelalte tipuri de putere) și gradul de Coeziune. Prin cultivarea unității naționale se poate crește Coeziunea, la fel cum politicile eficiente pot crește capitalul uman, cel mai important element constitutiv al Masei.

G.M: Spuneați că statutul coloniilor sau al statelor clientelare ale Romei a scăzut treptat și chiar ați menționat la un moment dat că „influența culturală și economică a Romei asupra vieții vecinilor săi a creat ea însăși baza culturală și politică pentru acțiunea comună împotriva sa. Oameni care nu aveau nimic în comun au ajuns să deprindă elemente ale unei culturi împărtășite de toți, dar care nu aparțineau nimănui." Vedeți o asemănare cu ce se întâmplă azi în lumea democratică?

E.L.: Există un proces de omogenizare în întreg spațiul euro-atlantic, din România până în California (care combină de-creștinarea, „de-sexualizarea", o percepție negativă asupra Homo Sapiens din cauza cultului naturii, egalizare universală etc.) Omogenizării i se opune rezistență în anumite locuri, de către anumite grupuri sociale conduse de figuri cvasi-eroice care înoată împotriva curentului promovat de media, Trump, Johnson, Salvini etc. Poate că, în realitate, majorități din întreg spațiul ar fi dispuse să opună rezistență, dar nu și elitele...

G.M.: Citind „Marea Strategie a Imperiului Roman", am observat lipsa accentului pus pe oameni, ca autori ai marilor strategii. Desigur, numele împăraților există, dar sunt menționate în general pentru a delimita perioade de timp. Cât de importanți credeți că sunt marii oameni de stat pentru marea strategie?

E.L.: Prezența unei culturi strategice puternice este caracterizată de absența „marilor oameni" (fie ei bărbați sau femei). Armata Romană a fost deosebit de eficace timp de secole, motiv pentru care până și specialiștii nu pot identifica decât o mână de „mari generali" dincolo de Iulius Caesar, faimos din alte motive. Succesul Armatei romane a depins de evoluția metodelor, nu de talent întâmplător. La fel și în cazul statelor extrem de eficace.

G.M.: Ce părere aveți despre modul în care social media, cyber, noile tehnologii afectează puterea și comportamentul statal în sens strategic? De asemenea, una dintre prerogativele oamenilor de stat de-a lungul istoriei a fost de a lua decizii dificile, nepopulare, dar necesare pentru țările lor. Cum vedeți modul în care rețelele sociale și internetul afectează astăzi abilitatea de a lua astfel de decizii?

„Autoritatea executivă este amplificată de creșterea uriașă a masei totale de informație."

E.L.: Autoritatea executivă este amplificată de creșterea uriașă a masei totale de informație, incluzând aici date „granulare" despre nenumărați indivizi, fapt care permite formularea de politici țintite. În același timp, abundența de informație crește vizibilitatea acțiunilor guvernelor, până la cele mai mici detalii, permițând formarea de grupuri „anti", care se opun oricărei decizii. Orice decizie „nepopulară" nu este dorită de majoritate. Dacă decizia este nepopulară doar în rândul unei minorități, atunci executivul poate folosi media să aducă majoritatea de partea sa. În ce privește „marii lideri"...ei nu există.

G.M.: În „Marea Strategie a Imperiului Roman" și în mai mică măsură în cea a Imperiului Bizantin, am observat că uneori atribuiți mai multă raționalitate unor perioade lungi, frecvent haotice, decât a fost probabil cazul în realitate. Credeți că va veni o vreme când intelectualii viitorului vor privi strategiile din prezent și le vor găsi raționale și bine gândite, mai degrabă decât lipsite de coerență?

E.L.: Ce am observat la Roma și Bizanț este persistența doctrinelor strategice și a instituțiilor eficace. Chiar și atunci când conducătorii individuali erau nesăbuiți, metoda Armatei Romane de a converti recruți nepregătiți în soldați apți și tenace continua să funcționeze foarte bine, ca și abilitatea Bizanțului de a educa diplomați de succes.

„Totul trebuie să plece de la studiul riguros al „bazei de date" : istoria – care e cel mai bine studiată citind documente, mai degrabă decât opiniile istoricilor celebri."

G.M.: Care credeți că este cea mai importantă lecție de învățat din Strategia Imperiului Bizantin?

E.L.: Nu ataca acele culturi și națiuni războinice care se vor coaliza pentru a lupta împotriva atacatorilor, dar care sunt paralizate de conflicte interne dacă ar fi lăsate în pace. Așa a supraviețuit Imperiul Bizantin expansiunii lumii arabe/ musulmane, pe care treptat a și contracarat-o, precum și invaziilor turcice dinspre Anatolia (până când au fost slăbite decisiv de atacurile latinilor) – deja spre secolul al XII-lea, sunniții și șiiții se războiau unii cu ceilalți.

G.M.: O critică frecventă la adresa „Marii Strategii a Imperiului Roman" ține de accentul pus preponderent pe operațiunile defensive, în detrimentul celor ofensive. Sunteți de acord cu acest lucru și, dacă da, de ce ați optat pentru asta?

E.L.: Romanii nu au mai făcut noi cuceriri dinainte morții lui Traian, în anul 117, dar imperiul a continuat să existe încă trei secole și jumătate în Occident și peste nouă secole în Răsărit – aflându-se majoritatea timpului în defensivă strategică. Pentru ei, ca și pentru majoritatea civilizațiilor, operațiunile defensive sunt mult mai importante. Câte națiuni au atacat Imperiul Roman de la început până la sfârșit? Peste cinzeci, inclusiv câteva de care ne amintim și astăzi, precum hunii. Toate au fost înfrânte prin operațiuni defensive.

G.M.: cum ar arăta o definiție actuală a coup d'etat? Cartea a fost scrisă inițial cu cinci decenii în urmă, apoi revizuită în 2016. Care sunt cele mai importante aspecte care au trebuit aduse la zi?

E.L.: Statele s-au descentralizat, iar acțiunile individuale în noapte nu mai sunt suficiente.

G.M.: Cărțile dumneavoastră, deși abordează subiecte dificile, sunt foarte ușor de citit chiar și de cineva fără pregătire anterioară în domeniu. Ce sfat le puteți oferi tinerilor care iau în calcul să vă calce pe urme, cum să scrie despre strategie și cum să evite șabloanele culturale în cercetare?

E.L.: Totul trebuie să plece de la studiul riguros al „bazei de date": istoria – care e cel mai bine studiată citind documente, mai degrabă decât opiniile istoricilor celebri.

Edward Luttwak

Edward Luttwak (4.11. 1942) este un strateg militar român, politolog și istoric care a publicat lucrări despre strategie militară, istorie și relații internaționale. Este poreclit Machiavelli şi se numără printre cei mai respectaţi şi influenţi oameni de pe planetă. A fost consultant rând pe rând al Secretarului de Stat al Apărării, al Consiliului Naţional de Securitate, US Navy, US Air Force sau al NATO. Este omul care a dezvoltat doctrina de luptă a US Army, este persoana care a pus bazele conceptului Rapid Deployment-Force utilizat de armata americană şi trupele speciale.

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.22