Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 29 mai 2024, un mesaj cu prilejul deschiderii Salonului Internațional de Carte Bookfest București 2024. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
"Am conferit Înaltul Patronaj ediției a XVII-a a Salonului Internațional de Carte Bookfest care se deschide astăzi la București, convins fiind că eforturile organizatorilor, participarea numeroasă a autorilor și a editurilor vor contribui la creșterea interesului publicului pentru carte, literatură și lectură.
Așa cum ne-a obișnuit, și în acest an Bookfest are un invitat de onoare. Mă bucur să urez bun venit la București scriitorilor și editurilor din Republica Moldova, țară cu care împărtășim cultură și tradiții și care prețuiește cultivarea limbii române.
Dialogul cultural creează punți care apropie popoarele și ajută statele să își consolideze colaborarea. Bookfest și-a clădit o reputație solidă ca agoră literară și profesională, unde autorii, editorii și traducătorii au avut ocazia să se întâlnească cu personalități ale culturii universale, iar cartea românească, să devină mai bine cunoscută în lume.
Prin invitarea Republicii Moldova ca oaspete de onoare, Bookfest București 2024 promovează unitatea de limbă și literatură, ca manifestare a unui spațiu cultural comun. Apreciez inițiativa Asociației Editorilor din România, care arată și prin acest eveniment că țara noastră este și va rămâne, pe toate planurile, susținătorul cel mai dedicat al parcursului european al Republicii Moldova, al aderării acesteia la spațiul de pace și prosperitate care este Uniunea Europeană.
Cetățenii Republicii Moldova merită să se bucure de toate beneficiile apartenenței la marea familie europeană, ca o consecință firească a asumării valorilor democratice, care, în ciuda vicisitudinilor istoriei, au inspirat o creație literară contemporană originală și valoroasă, îmbogățind tezaurul nostru cultural comun și crescându-i prestigiul în Europa și în întreaga lume.
De aceea, prin dezvoltarea relațiilor dintre edituri și a solidarității dintre creatorii și publicul de pe ambele maluri ale Prutului, Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 reprezintă o expresie importantă a legăturii noastre profunde cu Republica Moldova în această perioadă deosebit de grea. Îi felicit pe organizatori și pe participanți și le doresc să aibă parte de un public numeros și cald, pentru ca împreună, vorba cronicarului, prin carte să „biruiască gândul”, a transmis Klaus Iohannis..
Ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest va fi deschisă pe 29 mai, și ca de fiecare dată, intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai și 2 iunie, veți putea găsi la Bookfest circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60 de evenimente dedicate copiilor.
Circa 200 de expozanți din întreaga țară, alături de reprezentanțe culturale cu sediul la București, vă așteaptă zilnic, de miercuri, 29 mai, și până duminică, 2 iunie, în intervalul 10-20, respectiv 10-21 (vineri și sâmbătă).
Republica Moldova este Invitatul de Onoare a celei de-a XVII-a ediție a celui mai așteptat eveniment expozițional dedicat cărții. Vizitatorii se vor bucura de numeroase evenimente susținute atât la standurile editurilor, cât și la scenele Arena, Matca și Arca, dar și la Cafeneaua Artelor și Cafeneaua Literară sau la nou-inauguratul spațiu BooksToScreen.
Pe lângă evenimentele cu cei mai cunoscuți autori ai momentului, aveți șansa să vă cumpărați cărțile mult râvnite la prețuri mai mici decât în librărie. Multe dintre editurile prezente în cadrul salonului de carte au anunțat deja că vor avea reduceri de până la 80% din prețul de librărie.
Cei mici sunt așteptați cu bucurie la Clubul Bookfest Junior, unde vor putea lua parte la discuții despre ultimele cărți apărute pentru ei, precum și ateliere tematice, jocuri și o tombolă cu premii surpriză.
„Te cuprind, Republica Moldova” este sloganul propus de țara invitată, o expresie des întâlnită în vorbirea curentă din spațiul lingvistic și cultural de peste Prut, echivalentul sintagmei „te îmbrățișez”.
Țara invitată la ediția din acest an a Salonului de Carte Bookfest a pregătit aproximativ 40 de evenimente, de care se vor bucura cei care vor trece pragul Pavilionului B2. Programul bogat cuprinde evenimente cu o arhitectură diversă: de la lansări de carte până la dezbateri pe teme dintre cele mai actuale.
Programul complet de evenimente îl puteți consulta, în perioada 29 mai – 2 iunie, la Salonul Internațional de Carte Bookfest sau pe site-ul oficial al acestuia.
Programul de vizitare va fi următorul:
Miercuri, 29 mai: 10.00 – 20.00;
Joi, 30 mai: 10.00 – 20.00;
Vineri, 31 mai: 10.00 – 21.00;
Sâmbătă, 1 iunie: 10.00 – 21.00;
Duminică, 2 iunie: 10.00 – 20.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News