Hunor, ce face UDMR la votul de învestire al Guvernului. Răspuns fulger

Rodica Mitu / 04 noi 2019 / 10:46 Salveaza PDF Comentarii
Kelemen Hunor FOTO AGERPRES
Kelemen Hunor FOTO AGERPRES

Kelemen Hunor (UDMR) consideră că Ludovic Orban ar fi trebuit să vină cu alte propuneri în locul miniștrilor desemnați care au primit aviz negativ.

Kelemen Hunor a afirmat, luni, la RFI, că Ludovic Orban ar fi trebuit să vină cu alte propuneri în locul miniștrilor desemnați, care au primit aviz negativ la audierile din comisii. El a anunțat, totodată, că 30 parlamentari din UDMR vor fi prezenți și vor vota Guvernul Orban.

„Eu i-aș fi retras pe toți trei, dacă aș fi fost în locul lui Ludovic Orban. Dacă vrei să respecți Parlamentul, indiferent cât de politic sau nepolitic a fost un vot, trebuie să faci o schimbare, să faci o nouă nominalizare", a spus Kelemen Hunor, la RFI.

„Noi, 30 de deputați și senatori, vom fi prezenți și vom vota. (...) Dacă nu este cvorum, nu se poate ține ședința, se reprogramează ședința (...). Nu îmi dau seama dacă se va ajunge la CCR. Sunt convins că, dacă astăzi nu e cvorum, peste o săptămână se va reprograma votul, la un moment dat va exista cvorum, azi, săptămâna viitoare, peste două săptămâni", a mai spus Kelemen Hunor.

 

 

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24