Horia Păun (preşedintele FR Baschet): E una dintre cele mai frumoase zile ale baschetului românesc

Preşedintele Federaţiei Române de Baschet, Horia Păun, a declarat, vineri, că este una dintre cele mai frumoase zile ale baschetului românesc, după ce naţionala feminină 3x3 a României s-a calificat la JO 2020

Este una dintre cele mai frumoase zile ale baschetului românesc. Sunt foarte mândru de această reuşită, care se datorează baschetului feminin românesc. Mulţumesc celor 1.000 de jucătoare care au participat în ultimul an la turnee, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ministerului Tineretului, colegilor din federaţie. Mă bucur că baschetul românesc se alătura lotului olimpic ce va reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Tokyo. S-a încununat cu succes munca unei echipe.

Fără ajutorul cluburilor, fără prestaţia jucătoarelor care ne-au reprezentat la turneele internaţionale, fără Sport Arena, aceasta calificare nu s-ar fi întâmplat. Sunt convins ca la Tokyo vom avea o echipă competitiv, a declarat Horia Păun, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. România va fi reprezentata în turneul feminin de baschet 3x3 din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, alături de Rusia, China, Mongolia şi alte patru naţiuni, care vor fi stabilite după disputarea unor turnee de calificare.

Baschetul românesc a obţinut această calificare istorică graţie poziţiei din clasamentul mondial al federaţiilor naţionale realizat de FIBA până la data de 31 octombrie 2019. România s-a situat, la feminin, pe locul 4 în lume şi pe locul 2 în Europa, în ce priveşte baschetul 3x3. Baschetul românesc a mai fost prezentă o singură dată la Jocurile Olimpice, la ediţia de la Helsinki din 1952, când echipa masculină nu a reuşit accederea în faza grupelor principale, jucând doar două meciuri preliminare cu Italia şi Canada.

La masculin s-au calificat deja la turneul olimpic de baschet 3x3 de la Tokyo patru echipe, Serbia, Rusia, China şi Japonia (echipă gazdă). Echipa masculină a României se află pe o listă de aşteptare pentru un ultim turneu de calificare, Universality Olympic Qualifying Tournament, care va avea loc în aprilie 2020, la Budapesta. Turneele de baschet 3x3 de la JO 2020 vor avea loc în perioada 25-29 iulie. România a ajuns astfel la 54 de sportivi calificaţi la JO 2020, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel