Iată editorialul scris de Val Vâlcu:
Dacă Mircea Geoană rămânea în casă, între cele două tururi de scrutin, putea să câștige alegerile. Greșeala capitală a fost făcută, însă, ceva mai devreme, în turul I. Traian Băsescu adusese discursul politic la cel mai jos nivel, după 1989. De la "urcă-te pe masă, să-ți arăt" la "găozar", epuizase gama mitocăniilor în spațiul public. Ca urmare, Mircea Geoană avea cea mai bună scuză pentru a evita o confruntare directă la televizor.
De altfel, așa și pornise în campanie. Ce a determinat schimbarea de strategie?
Momeala, aruncată la Cluj
Crin Antonescu, aflat pe locul al treilea, a forțat o dezbatere cu unul dintre cei aflați pe primele poziții. Avea nevoie să atragă atenția, ca să atragă votanți. A lansat provocări la care Traian Băsescu a răspuns. Era normal, Băsescu își dorea o luptă corp la corp cu Geoană. Momeala fusese aruncată.
Antonescu și Băsescu se întâlnesc la Cluj și are loc o luptă în care președintele pare vulnerabil. Altă mișcare înțeleaptă a lui Traian Băsescu: de ce să strice muniție pe un adversar cu care nu se va confrunta în finală, ba mai mult, al cărui public îl caută? De ce să-l lovească pe Antonescu, deci pe votanții acestuia, când peste două săptămâni urmează să le ceară votul.
Răsturnare de situație în turul II
Geoană cade în cursă: pe de o parte se teme că Antonescu îi poate lua fața; pe de alta are impresia că îl poate bate pe Băsescu. Într-adevăr, dezbaterea în trei pare a fi câștigată de Geoană. Băsescu părăsește Palatul Parlamentului cu capul plecat, singur, cu doamna Maria. Geoană iese zâmbitor, în uralele unor simpatizanți aflați ca din întâmplare în fața Senatului.
În turul al doilea, Mircea Geoană nu mai avea niciun motiv să refuze dezbaterea cu Traian Băsescu. Geoană este cel care pierde ”decisiva”, în vreme ce Băsescu, triumfător, se duce la OTV să își savureze succesul.
Klaus Iohannis, ascuns pe dreapta
În 2014, candidatul cu cea mai slabă prestație ”pe sticlă” este, de departe, Klaus Iohannis.Chiar și sprijinitorii săi au remarcat că nu se descurcă dacă este ”scos de pe promter”. Când cade curentul, este incapabil să improvizeze. Nu simte momentul, este inadecvat, gafează etc.
Strategii săi de campanie au refuzat cu obstinație, în turul I, confruntările cu alți candidați, ba chiar și televiziunile care nu îl susțineau necondiționat. La început, am crezut că este o strategie doar pentru turul I, când se adresa țintit electoratului de dreapta. Concura cu Udrea, Tăriceanu și Macovei, nu avea de ce să caute votanți ai acestora la televiziunile anti-băsiste. Între timp, am gândit, se mai antrenează, își face rodajul și poate-poate îi va face față lui Ponta.
De unde va lua voturi?
Ulterior, s-a văzut că asta este și strategia pentru turul II. Cu pretextul că nu discută decât la televiziuni imparțiale (de parcă ar exista așa ceva), Iohannis pare a fi refuzat definitiv o confruntare cu Ponta. Un semnal de slăbiciune, o vulnerabilitate care va fi intens speculată de adversar. Ponta se va duce după nehotărâți la toate televiziunile, Iohannis rămâne cantonat la audiența celor două posturi de nișă care îl susțin.
Păi, nu e bine ca Iohannis să refuze confruntarea, dacă nu se pricepe? În principiu, e mai bine, dacă are de unde să primească voturi. Mircea Geoană nu avea nevoie de nicio confruntare: avea 31,15% , iar Băsescu, 32,44%. În spatele lui Geoană stăteau PNL și UDMR, cu circa 25%. Plus alte partide, mai mici. Iohannis are de recuperat 10 procente. Să spunem că le ia, natural, de la electoratul Elenei Udrea și al Monicăi Macovei, ajungând la nivelul lui Victor Ponta. Și restul? Că doar Ponta nu stă pe loc, ci se străduiește să atragă electoratul lui Tăriceanu, Hunor, Meleșcanu, Vadim și Diaconescu.
Iar dacă se bagă Traian Băsescu...avem experiența alegerilor din 2012 și a campaniei pentru europarlamentare. Chiar că poate sta la o pungă de pop-corn.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
