Festivalul de vară al doamnei Elena Udrea

In anul de gratie 2005, am informat pentru prima data opinia publica – si de atunci am tot revenit asupra subiectului – ca doamna Elena Udrea va fi candidat prezidential dupa ce presedintele Traian Basescu isi incheie cele doua mandate.

 Nu a fost o simpla ipoteza. Dimpotriva. Dispuneam de dovezi greu de contestat conform carora Traian Basescu a trimis la New York un lider PDL, pe atunci PD, pentru a procura manuale de politologie, care urmau sa fie puse la dispozitia Elenei Udrea. In scopul de a se pregati pentru viitoarea cariera. Demnitarul de partid, la randul sau, s-a adresat cu o cerere in acest sens unui membru al Consulatului. Acesta a dat fuguta colindand librarile si executand, intocmai si la timp, porunca noului stapan de la Cotroceni.

Nu stiu cati m-au crezut la acea data. Sau chiar ulterior, cand am revenit insistand asupra faptului ca Traian Basescu isi punea, inca de la inceput, cat se poate serios problema succesiunii si ca intentia sa era sa o promoveze pe tanara doamna. Iar ultima data, in cursul acestui an, din nou, am insistat aratand ca Elena Udrea devine candidat prezidential. In ciuda optiunii ferme a partidului si chiar a lui Traian Basescu pentru Cristian Diaconescu. Si iar au existat destui care nu m-au crezut.

Acum, informatia se confirma. Sau pare ca se confirma. Elena Udrea si-a anuntat intentia ferma de a candida. Iar partidul s-a pronuntat. Cu un singur vot impotriva, conducerea PMP a declarat ca o sustine. Dar a existat si un scurtcircuit. Care ar putea totusi anunta chiar si o pana de curent.

In mod straniu, Traian Basescu s-a deranjat semnand o lista pentru sustinerea candidaturii lui Cristian Diaconescu. Ce trebuia sa intelegem din acest gest simbolic? Ca situatia s-a schimbat? Ca domnul Traian Basescu nu se mai simte la fel de apropiat si de confortabil ca in trecut, in calitate de tovaras de lupta politica al Elenei Udrea? De ce, daca Cristian Diaconescu era un simplu iepuras electoral, Basescu s-a ostenit sa semneze? Doar de dragul circului? Aceasta ultima explicatie nu prea sta in picioare. In al doilea rand, de-a lungul anilor, intre Elena Udrea si cealalta Elena, Elena Basescu, au existat relatii apropiate si trainice. Insa, in momentul in care Elena Udrea si-a luat mana de pe Cristian Diaconescu semnalizand ca partidul nu-l mai sutine, Elena Basescu a reactionat. Destul de dur. Plasandu-se de partea fostului consilier prezidential. Ce sa intelegem din asta? Pur si simplu ca o Elena nu mai are incredere in cealalta Elena? Sau ca fata presedintelui crede in mod sincer ca Diaconescu ar avea sanse mai mari? Si aceste explicatii sunt destul de subtiri.

Si iata, chiar in timp ce ii dedic aceste randuri doamnei Elena Udrea, aceasta, impreuna cu staff-ul partidului, se afla la Cotroceni in urma unei solicitari adresata presedintelui si vizand consultari legate tocmai de chestiunea candidaturii la prezidentiale. De ce nu s-a dus Elena Udrea la Cotroceni in mod discret, asa cum a mai facut-o de atatea ori? De ce nu a rezolvat problema printru-un telefon? De ce s-a grabit sa informeze opinia publica asupra acestui demers? De ce presedintele Traian Basescu a renuntat la Ciresica pentru a se intalni cu liderii PMP? Sa fie vorba doar de un simplu spectacol electoral? Sa fi dorit doamna Elena Udrea de a transforma aceasta intalnire si momentele petrecute la Cotroceni intr-o veritabila si spectaculoasa rampa de lansare? In acest moment mi-e dificil sa dau un raspuns cu grad mare de probabilitate.

Dar ceva, ceva tot scartaie. Daca punem lucrurile cap la cap, am putea forma un rationament cu sanse rezonabile de a se dovedi exact pe termen mediu si lung. Este adevart, Basescu a avut intentia ca, dupa ce isi termina cele doua mandate, sa sustina sexul frumos, pentru a lua cu asalt, pentru prima data in istoria Romaniei, institutia prezidentiala. Si, deloc intamplator, s-a fixat asupra doamnei Udrea, cu care a colaborat de-a lungul timpului in cele mai bune conditii. Si s-a preocupat si de instructia si de cultura politica a acesteia. Iar Udrea, silitoare fiind, a invatat repede tot ceea ce era de invatat. Undeva insa raporturile dintre cei doi s-au scurtcircuitat. Este posibil ca Traian Basescu sa stie ceva ce noi nu stim. Tineti minte ca, de curand, a anuntat ca ii va dezbraca la piele pe toti candidatii la prezidentiale.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel