De ce Monica Macovei îl face mincinos pe Ponta

Aflată pe locul 2 pe lista de europarlamentare a PDL,  Monica Macovei a declarat duminică, la depunerea candidaturilor  la BEC, că premierul Victor Ponta "minte ca de obicei" şi i-a solicitat să explice public de ce a susţinut-o pe Corina Creţu pentru alegerile din 25 mai.

Întrebată cum vede declaraţia de sâmbătă a premierului Victor Ponta, care le făcea o caracterizare plastică atât ei, cât  şi Elenei Băsescu, Monica Macovei a declarat că:  "Ponta minte ca de obicei, pentru că nu a fost niciun fel de scandal. Eu nu am dat nicio replică. Dar fiindcă m-aţi întrebat despre PSD şi despre Ponta, cred că prima pe lista pentru europarlamentare de la PSD este doamna Corina Creţu, corect? Dânsa în cinci ani de mandat are un raport, adică un proiect de lege sau o rezoluţie, eu am 40. Dincolo de aceste cifre, nu văd nicio altă discuţie. Ponta să stea cu capul în jos şi să explice românilor de ce a pus o persoană care a făcut o lege în cinci ani de zile în Parlamentul European", a răspuns Macovei.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, după depunerea la BEC a candidaturilor pentru europarlamentare, că domnii şi doamnele din Alianţa PSD-PC-UNPR nu se vor comporta precum "cele două ţaţe europene, creaţii, la propriu şi la figurat, ale preşedinteului Traian Băsescu".

Preşedintele PSD a spus că alianţa va avea "o campanie pozitivă", în care va spune oamenilor ce a reuşit să facă până acum, ce vrea să facem în continuare şi ce doreşte să facă în PE".

Acesta a explicat că domnii şi doamnele din PSD-PC-UNPR nu se vor comporta "ca un fel de ţaţe europene", aşa cum au făcut "cele două creaţii" ale preşedintelui Traian Băsescu.

Întrebat cum se împacă ideea de campanie pozitivă şi declaraţiile "neacademice" la adresa Elenei Băsescu şi Monica Macovei, Ponta i-a spus jurnalistului că îşi cere scuze dacă l-a lezat în vreun fel. "Eu nu vreau să vă afectez sensibilitatea legată de doamna Băsescu şi de doamna Macovei", a precizat liderul social-democrat, recunoscând "sincer" că nu este deranjat de faptul că se ceartă între ele. Totodată, el a mai spus că între doamnele din Alianţa PSD-PC-UNPR nu va avea loc "o chestie atât de dâmboviţeană".

De unde a plecat războiul dintre Monica Macovei și Elena Băsescu

La 18 martie,  Elena Băsescu a lansat, pe blogul său, un atac la adresa Monicăi Macovei. "Spre deosebire de Monica Macovei, eu am primit în 2009 încrederea a peste 200.000 de români, nu m-am ascuns pe o listă. Singura mea candidatură electorală a fost un succes, în timp ce doamna europarlamentar, deşi dintr-o generaţie cu peste 20 de ani mai în vârstă ca mine, nu a avut acest curaj", a scris Elena Băsescu.

În plus, ea a susţinut că a fost "mai activă" decât Monica Macovei. "Am 1.859 de activităţi în PE, pe când doamna Macovei are 1.226. Şi dacă lucrurile ar fi stat invers, tot aş fi crezut că ambele sunt cifre respectabile, spre exemplu, faţă de activitatea distinşilor sau distinselor colege din PSD şi PNL. Deci, a spune despre mine că sunt cel mai activ europarlamentar român nu este o greşeală", a explicat mezina preşedintelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel