Dana Săvuică a explicat cum și-a stricat tenul, încă din adolescență.
”Eu am crescut într-o perioadă în care nu aveam acces foarte mult la informații și nici nu erau foarte mulți doctori specializați pe dermato. Aveam probleme cu tenul, care se revăd pe obrazul meu și acum, un ten acneic, mixt, gras și așa mai departe.
Au început să-mi apară tot felul de coșuri pe față când eram adolescentă și am făcut două greșeli majore, care mă costă și acum:
1. Îmi dădeam cu fond de ten pe față și îmi făceam ca un fel de chec. Ziceai că sunt gheișă.
2. M-am dus la o femeie care a scos cu acul tot ce aveam eu pe față și mi-a făcut niște cratere. Nu m-am dus la doctor înainte. Nu m-am dus să îmi tratez pielea.
Chestia asta mă costă și în ziua de astăzi. Deși, din câte știu eu, acum există tratamente pe care putem să le facem”, a spus Dana Săvuică în misiunea Ego Life.
„Noi, femeile, trebuie să ne îngrijim pielea de când ne naștem. Hai să zicem de când devenim femei, de la adolescență. În afară de ritualul acela de îngrijire zilnică, de la care nu trebuie să abdicăm niciodată, trebuie să folosim cremele care sunt potrivite pielii și tenului nostru.
La vârsta de 20 de ani, folosești anumite creme care hidratează, care sunt mai light, mai ușoare. Când ajungi la 40-50 de ani sau 54 de ani cum am eu, atunci folosești cremele pe bază de colagen, acid hialuronic, elastină. Adică înglobezi anumite ingrediente care hrănesc pielea și redau elasticitatea”, a explicat Dana Săvuică, în emisiunea Pastila de Frumusețe de la DC News TV.
"E foarte important, nu mai spun de aceste tratamente care se pot face pentru întreținerea pielii, pentru strălucire. Toate aceste lucruri conduc la o piele sănătoasă, dar e adevărat că și ceea ce mâncăm în fiecare zi își pune amprenta pe fața noastră”, a conchis Dana Săvuică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu