Cum ajung artiștii infractori. Conform ANI

srs1
srs1

Voi scrie astazi despre vinovatii fara vina. Despre artisti care pot deveni, si uneori devin, persoane care incalca legea. Legea penala. Si care, de fapt, nu isi fac decat meseria. Cu onestitate. Si procedeaza asa cum se intampla de mii de ani. Dar, in Romania, un experiment la nivel mondial, numit Agentia Nationala Anticoruptie, si o lege aiuristica ii pune pe oameni la zid. Exista un cerc vicios din care se poate iesi.

 Comisia pentru Cultura a Senatului Romaniei, pentru prima data in istorie, a decis sa iasa din birourile Parlamentului. Sa se deplaseze, pur si simplu, acolo unde oamenii se bucura daca exista legi bune si sunt afectati daca legile sunt rele. Primul eveniment de acest fel a avut loc ieri si azi la Cluj. Azi dimineata, la Casa Universitarilor, senatorii s-au intalnit cu directorii de teatre, de opera si de filarmonica. A fost doar unul dintre numeroasele contacte pe care le-am avut. Aici ni s-a explicat pe larg o anomalie a legii.

 Este vorba de legea ANI prin care se interzice ca un director de teatru, de exemplu, sa fie distribuit ca actor intr-unul dintre spectacole ori sa fie regizor ori scenograf. Daca face acest lucru intra in conflic de interese. Conflictul de interese se pedepseste penal. Cu inchisoarea. Sau, in cel mai bun caz, cu amenda penala. Si cu cazier. Si cu interzicerea unor drepturi. Asta se intampla in Romania doar de cand exista Agentia Nationala Anticoruptie care actioneaza in baza unei legi. Legea este "pritocita", in laboratoarele Guvernului Tariceanu, de catre faimoasa doamna Monica Macovei. Parlamentarii, desi afirma ca nu stau la remorca Guvernului, ca, dimpotriva, controleaza Guvernul, au fost, pana in prezent, incapabili sa schimbe aceasta situatie. Sa faca in asa fel incat un om de arta talentat si bine intentionat sa-si poata face meseria fara a deveni infractor.

 Si despre ce vorbim de fapt? Exista teatre de mii de ani. Tot de mii de ani, exista concerte, coruri, fel de fel de spectacole. De fiecare data, dintr-un grup de artisti - ma refer inclusiv la artistii de circ sau de teatru de papusi – unul, cu necesitate, a devenit conducator. Astazi ii spunem manager. La fel cum, de altfel, s-a intamplat si in ceea ce priveste spitalele, in care legea se aplica identic de cand exista ANI. Acest artist ori medic, devenit manager, in mod evident, o demonstreaza intreaga istorie, si-a putut exercita nestingherit meseria. Managerii au fost si actori, si regizori, si scenografi, si papusari, si circari, si chirurgi. Nimeni, pana la apartia doamnei Monica Macovei, nu i-a transformat in infractori.

Citește mai multe pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel