Cu războiul la ușă, România în derivă

Ca razboiul civil de acolo, dupa atacul terorist asupra aeronavei de pasageri a companiei Malaysia Airlines, va lua amploare. Romania, tara de frontiera fiind, chiar daca se afla sub scut NATO, trebuie sa faca fata unor provocari specifice. Si, ca atare, ar trebui sa aiba si o strategie in acest sens. Vizand interesul national, demersurile partenerilor nostri euroatlantici. Si nu exista asa ceva. E greu de masurat cat avem de pierdut in absenta unor strategii. Putem insa mai lesne evalua ceea ce nu vom reusi sa castigam. Si, din aceasta perspectiva, se pune, fireste, problema iresponsabilitatii decidentilor politici.

Poate ca romanii au uitat. Asa ca ma simt obligat sa le reamintesc. Romania nu are niciun fel de strategie de aparare nationala. De prin anul 2008. Strategia nationala de aparare este una dintre obligatiile cele mai importante ale presedintelui Romaniei. De la care acesta a abdicat. In plus, nu avem nici macar o strategie punctuala. O strategie speciala. O strategie care sa vizeze situatia din Ucraina. Care sunt scenariile posibile? Cum reactionam in raport cu acestea? Care sunt riscurile specifice pentru Romania? Si care pot fi avantajele pe care Romania le-ar putea obtine intr-un scenariu sau altul? Iata cateva intrebari esentiale la care decidentii politici de la Bucuresti sunt incapabili sa dea un raspuns. Unde ii localizam pe acestia? In primul rand in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. Din care fac parte presedintele Romaniei, prim-ministrul, cei mai importanti membri ai Guvernului, sefii principalelor servicii secrete. Evident, o raspundere revine intregii clase politice. Deci si opozitiei, Parlamentului si nu numai majoritatii acestuia, pentru ca, din aceste directii, nu sunt facute suficiente presiuni, in sensul de a elabora si de a trece prin forumul legislativ o strategie nationala de aparare, precum si de a pune la punct, prin consens, o strategie de tip regional in raport cu provocarea numita Ucraina.

Hai sa ne gandim ce pierdem in absenta unor strategii. Sa luam primul exemplu care ne vine in minte. Micul trafic de frontiera. Sunt zeci de mii de familii, de-o parte si de alta a granitei cu Ucraina, in general etnici romani, care isi imbunatatesc viata sau chiar traiesc de pe urma micului comert, facut in mod traditional. Situatia din Ucraina, razboiul civil de acolo, care iau amploare din ce in ce mai mare, pun, in mod inevitabil, capat acestei activitati producatoare de venituri. Pentru multi este vorba de singurele lor venituri. E greu de presupus ca Uniunea Europeana sau Statele Unite, asaltate de mari provocari cu caracter regional sau global, ar putea sa elaboreze o strategie specifica, in folosul acestei populatii. Singurul stat interesat si sigurul care poate face ceva pentru aceste zeci de mii de familii este statul roman. Dar, in absenta unei strategii, niciunui oficial nu i-a trecut prin cap asa ceva. Ca sa nu mai vorbim de modalitati specifice, in care putem interveni, pentru a-i ajuta pe cei 400.000 de romani care traiesc in Ucraina, in alte zone decat cele de frontiera si care, la randul lor, ar putea fi sustinuti logistic. Vorbim despre o populatie care s-a confruntat cu sovinismul ucrainean. Cu persecutii greu de imaginat. Si care, in conditiile razboiului civil, dar mai ales in epoca post-razboi, ar putea, daca ar exista o preocupare serioasa a Bucurestiului, sa beneficieze, pentru prima data in istorie, de mari inlesniri. Dar trebuie pornit de la principiul ca orice criza creeaza oportunitati. Si numai prostii nu valorifica oportunitatile.

Sa ne gandim insa si mai departe. Cel putin teoretic, nu este deloc exclus ca ezitarile interventiilor Uniunii Europene si Statelor Unite in chestiunea ucraineana, balbaielile sau chiar contradictiile vizibile existente intre principalii protagonisti politici, sa aiba, la origine, cu totul si cu totul alte intentii decat cele vizand integritatea teritoriala si politica a statului ucrainean in actualele sale frontiere. Ucraina, asa cum a fost si Iugoslavia, este o constructie statala artificiala. De data relativ recenta. Si realizata prin rapt. O parte din teritoriul polonez este incorporat Ucrainei. La fel cum si o parte din teritoriul romanesc a fost incorporat Ucrainei. La fel cum, pana de curand, si Crimeea, care a apartinut tatarilor, a fost cedata Ucrainei. Recuperata fiind acum, in mod paradoxal, de rusi. Daca, in cele din urma, Ucraina va reveni la granitele originale, atunci sa privim adevarul in fata si sa spunem ca interesul romanesc este urias. Si, sub nicio forma, nu avem dreptul sa construim scenarii din care sa lipseasca si grija pentru ceea ce, istoriceste vorbind, reprezinta teritoriu stapanit de romani. Dar, nici in acest caz, noi nu avem vreo strategie.

Citește mai multe pe CorectNews

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News