România are nevoie de repararea reparațiilor

Este deja extrem de grav faptul că retrocedările au intrat în atenția justiției abia după mai mult de douăzeci de ani de la apariția lor. Scoaterea lor, însfârșit, la lumină prin eforturile unor anonimi dar curajoși juriști băcăoani ar trebui să reprezinte începutul unei etape de eliminare a efectelor uneia dintre cele mai periculoase acțiuni de subminare a economiei și  a siguranței naționale.

  Personal, consider retrocedările românești ca fiind unul dintre principalii factori ai întârzierilor și a dificultăților majore pe care România le-a avut în realizarea tranziției la economia de piață și o cauză importantă a incapacității ei actuale de a depăși stadiul de economie subdezvoltată în raport cu standardele Uniunii Europene. Majoritatea fostelor ţări comuniste au abordat problema restituirii proprietăţii într-o manieră decisă imediat după anul 1990.Astfel, în Albania, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi în fosta Germanie de Est,legile de restituire a imobilelor naţionalizate au fost adoptate înainte de sfârşitul anului 1993, în Croaţia în 1996, iar în Macedonia în 1998. În România, problema restituirii proprietăţilor preluate abuziv este încă departe de a fi rezolvată. În cazul României, procesul de retrocedare a proprietăților abuziv preluate în perioada comunistă îl asimilez cu o mistificare a principiilor privatizării și a reîmproprietăririi, ca pe o strategie bine concepută de manipulare în sensul utilizării nevoii de justiție și reparație socială  ca pe un paravan în spatele căruia s-a ascuns o nouă acțiune de preluare abuzivă a proprietății în folosul unei coaliții sui generis transpartinice și transfrontaliere. 

Nu acord credibilitate părerilor  conform cărora procesul retrocedărilor ar fi avut eșecuri, chiar dacă aveau la bază voința politică a bunei intenții, datorită ”naivității” sau lipsei de experiență a legiuitorilor ( vezi Sorin Oprescu, interviu Digi 24, 7 XII 2013 : ”Noi am greșit atunci când în 2001 am încercat să reparăm niște nedreptăți ale trecutului fără să ne dăm seama că mai producem alte nedreptăți” ).

  În cele ce urmează voi încerca să arăt efectele procesului de retrocedare și faptul că încă de la început ( legea 18/1991) acesta nu a fost caracterizat de ” buna intenție a reparațiilor” ci de intenția vădită de a crea un cadru  permisiv ilegalităților.Acest lucru a fost posibil prin crearea unei coaliții de interese (” mafia retrocedărilor”) între reprezentanți importanți ai clasei politice , notari, avocați, judecători și grupuri de interese dinafara țării. Scopul principal a fost preluarea/privatizarea fără plată a unei părți importante din patriomoniul funciar și imobiliar al țării de către persoane și grupuri de interese interne și străine prin evitarea retrocedărilor corecte și al privatizărilor prin instrumentele pieței de capital.

 În primul rând, atrag atenția asupra modului cum s-a ” acționat” la cel mai înalt nivel politic în direcția reducerii impactului privatizării corecte prin piața de capital  (acționariatul creat prin distribuirea de cupoane) pentru a putea ” prelua” fără plată și fără licitare patrimoniu funciar și imobiliar. Astfel, deși în aprilie 1996, guvernul introduce in parlament proiectul de lege privind privatizarea Băncii Agricole și a Bancorex ( elemente absolut necesare creării cadrului de privatizare prin piața de capital), el este respins chiar de către reprezentanții partidelor de la guvernare

(FDSN și PUNR). În perioada 1996-1997 au loc dezbateri parlamentare privind modul de realizare a retrocedărilor: în natură sau prin instrumente valorice. Deși nu se ajunge la un rezultat, prevalează metoda retrocedărilor în natură, influențând în acest sens, legislația ulterioară. Evident, retrocedarea prin instrumente valorice nu convenea ” mafiei” chiar dacă exista cadrul instituțional necesar prin Fondul Proprietatea și prin Bursa de Valori; restituirea în natură permițând o arie mai mare, mai concretă, imediată și mai eficientă de posibilități de valorificre a capitalului retrocedat ( de menționat și modul ” organizat” de sabotare a Fondului Proprietatea și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin diverse variante de management). Parcursul legislativ demonstrează și el preocuparea permanentă de a crea portițe de ilegalitate. Astfel,În privinta fondului funciar, prin emiterea Legii 18/1991 a fost reconstituit dreptul de proprietate al ţăranilor români asupra unei suprafeţe limitate din pământurile lor, adică numai pentru 10 hectare pe amplasamente hotărâte de comisiile pentru aplicarea legii. Aceste prevederi au generat diverse abuzuri ale comisiilor, care au împărtit pământurile după bunul plac, şi un lung şir de procese. Legea 1/2000 a extins suprafața retrocedată la 50 de hectare, însă emiterea titlurilor de proprietate a fost un proces greoi. Şi în aplicarea acestei legi au fost greutăţi legate de reconstituirea fostelor proprietăţi pe aceleaşi amplasamente, atâta vreme cât legea lasă la latitudinea comisiilor din primării să hotărască restituirea acestor terenuri. Pădurile se restituiau integral, se restituiau şi construcţiile aferente terenurilor agricole şi forestiere din extravilan. Proprietarii pe ale căror terenuri se află investiţii erau despăgubiţi. Se cerea accelerarea punerii în posesie şi a emiterii titlurilor de proprietate. Foştii proprietari ar fi fost despăgubiţi de Fondul Proprietatea prin acţiuni reprezentând valoarea actuală a imobilelor care nu se restituiau în natură.Acest lucru nu s-a realizat nici până în present.Începând de la Legea 18 din 1991 până în prezent, au fost adoptate 11 acte normative – legi şi ordonanţe de urgenţă - pentru a reglementa proprietatea funciară, ceea ce a adus și mai multe neclarități în aplicare dar a facilitat evident posibilitatea ileglităților .

   În al doilea rând, menționez aportul important pe care retrocedările abuzive, în multe cazuri bazate pe falsuri și presiuni politice directe l-au avut în trecerea patrimoniului funciar și imobiliar național  în proprietatea unor persoane sau grupuri de interese din străinătate. Unele calcule arată că între 15-18% din teritoriul județelor din sud-vestul țării s-ar afla prin retrocedări cu proceduri discutabile în proprietatea unor falși moștenitori cetățeni maghiari. S-au retrocedat sate întregi, dealuri și chiar părți de relief muntos.Sublinez că nu proprietatea unor cetățeni străini pe teritoriul național este de condamnat ci modul ilegal în care aceștia au intrat în posesie, prejudiciind statul roman nu numai de sumele aferente unei privatizări corecte dar și de imposibilitatea acumulării și capitalizării în interiorul economiei românești a valorii adăugate provenite din exploatarea respectivului patrimoniu.

 În al treilea rând, trebuie să menționez  complicitatea unor firme sau grupuri de interese străine la actele de retrocedare ilegale. Interesul manifestat, uneori în mod nedisimulat, al unor firme străine din industria lemnului și a hârtiei pentru pădurile din România este bine cunoscut. Astfel, deși defrișările au ajuns la o cotă maximă, România nu mai produce hârtie standard, ci exportă lemn în Austria și Finlanda de unde importă hârtia. Așa a dispărut Letea după 100 de ani de producție.

  Sunt doar câteva aspect ale efectelor retrocedărilor în spiritual mafiei transpartinice românești. Nu sunt doar furturi ordinare ci și acte de subversiune și subminare a economiei prin blocarea unor procese real reformatoare, prin export de valoare adăugată, prin pierderi de locuri de muncă, prin transformarea României într-un furnizor de tip african de materie primă ( bușteni), prin daune imense aduse mediului și echilibrului ecologic. S-ar mai putea vorbi și despre dramele individuale pe care sute de mii de români le-au trăit prin  deposedarea și evacuarea forțată din casele dobândite legal.

26/10/2014  

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News