Zhanat Tussupbekov, director general al grupului KMG International, a fost ales vicepreședinte al Federației Internaționale de Haltere (International Weightlifting Federation), în cadrul Congresului Federației ce a avut loc în Bangkok, Tailanda. Zhanat Tussupbekov este președinte al Federației Kazahe de Haltere din 2013.
Din 2015 până în prezent, Zhanat Tussupbekov a ocupat funcția de președinte al Comisiei de Marketing din cadrul Federației Internaționale de Haltere, iar din poziția de președinte al Federației Kazahe de Haltere a demonstrat abilități extraordinare de coordonare a activităților de promovare a Jocurilor Olimpice de la Rio. Începând cu anul 2016, acesta a contribuit la realizarea primei transmisiuni internaționale a Campionatului la Haltere in Asia.
În același timp, Zhanat Tussupbekov a implementat un set de politici care au ajutat la dezvoltarea activităților sportive în țări în care federațiile de haltere necesită asistență. În plus, domnul Tussupbekov primit aprecieri pentru realizările sale în Kazahstan în privința initiativelor anti-doping, implicarea copiilor în activități sportive și îmbunătățirea condițiilor de antrenament.
[citeste si]
În ultimii 11 ani, Zhanat Tussupbekov a acumulat o vastă experiență din poziții de conducere în industria de petrol și gaze. Din mai 2012, deține funcția de Chief Executive Officer al grupului KMG International N.V. fiind în același timp și membru în Consiliul de Administrație al KMG International. Compania sa a raportat rezultate financiare record în ultimii ani, fiind una dintre cele mai de succes companii petroliere din România și unul din principalii jucători în regiunea Mării Negre și Zona Mediteraneană. KMG International a fost un suporter constant al federațiilor naționale de haltere din România, Georgia și Kazahstan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu