Cel puțin o zi liberă în plus pentru fiecare angajat român

parlament1
parlament1

Plenul Senatului a votat luni acordarea unei zile libere pe an pentru toți angajații - din mediul public sau privat - care sunt părinți sau reprezentanți legali ai unui copil sau doi, în scopul îngrijirii sănătăţii celor mici. Cei cu trei sau mai mulți copii vor avea parte de două zile lucrătoare libere pe an.

Iată comunicatul prin care senatoarea Gabriela Firea anunță decizia Camerei Superioare a Parlamentului:

„Propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului a fost votată luni în plenul Senatului. 97 de senatori au fost de acord ca angajatorii, din mediul public sau privat, să aibă obligația să acorde o zi liberă pentru îngrijirea sănătății copilului pentru orice salariat ce o solicită, prin rotaţie, fără a-i periclita activitatea, şi nu mai mult de 5% dintre angajaţi în acelaşi timp. Potrivit prevederilor legii, părinții sau reprezentanții legali a unui copil sau a doi copii vor avea dreptul la o zi lucrătoare liberă pe an, plătită, pentru vizita la doctor și efectuarea de controale medicale pediatrice. În cazul familiilor sau reprezentanţilor legali cu trei sau mai mulţi copii se vor acorda două zile lucrătoare libere pe an, simultane sau separate.

Inițiatorii legii, printre care enumerăm senatorii PSD Gabriela Firea, Doina Federovici, Alexandru Frătean și liderul Grupului senatorilor  PSD  Ilie Sârbu susțin, în expunerea de motive, că această propunere legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătății copilului are drept scop completarea cadrului legislativ aflat în vigoare astfel încât să se creeze părinților condițiile necesare pentru protejarea sănătății copiilor lor și prevenirea îmbolnăvirii acestora. Sănătatea copiilor este o prioritate pentru orice societate, iar măsurile necesare pentru adoptarea și implementarea acestui obiectiv trebuie tratate cu atenție de către stat.

Probleme majore cu care se confruntă România privind copiii

În România, mai spun inițiatorii, problemele de sănătate în cazul copiilor, în special în cazul celor foarte mici, sunt numeroase. Potrivit datelor EUROSTAT din 2012, mortalitatea infantilă în România depășește 9,4 la mie, aproape dublu faţă de media europeană. Principalele cauze de deces sunt bolile (90%) și doar 10% din aceste decese fiind cauzate de accidente.

Potrivit opiniilor exprimate de reprezentanții asociațiilor medicilor, sunt esențiale în cazul copiilor: realizarea unei vizite la medic măcar o dată pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor și efectuarea anuală a analizelor de sânge.  De asemenea, vizitele regulate la medic creează etape-tampon între pacient și spital, respectiv o reducere a cheltuielilor generate de tratarea afecțiunilor, se mai arată în expunerea de motive a proiectului de lege”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel