În comunism sticlele aveau preț. Un leu cea de jumătate, doi lei, cea de un litru, trei lei sticla de șampanie. După ce le spălau bine-bine (nu știți cum e să speli cu Tix o sticlă de ulei de jumate, cu gât îngust), cărau sacoșele kilometri, fără mașină, și stăteau la o coadă zdravănă ca să vândă sticlele la ICVA. Întreprinderea de colectare și valorificare a ambalajelor. O zi de muncă valorificată astfel însemna o minge de plastic (21 de lei) și un geam spart (vreo 25) sau, pentru cei mai tari, chiar o minge de piele (care ajungea și la două sute).
Astăzi, ce să vândă tinerii ca să mai scoată un ban de buzunar, că sticlele de plastic (celebrele pet-uri) sunt gratis, ar zice. Fals. Prețul este poluarea, care crește pe zi ce trece. Așa că tinerii nu vor mai avea locuri de vizitat cu bilet de tren gratis, când trenurile vor merge doar între o groapă de gunoi și alta.
Astăzi, se spală mai ușor creiere decât sticle. Miza sunt chiar cei tineri, targetul campaniilor de vânzări. Dacă s-ar pune preț pe ambalaje, sticlele de plastic ar fi reciclate, nu aruncate. Nu ar mai fi plastic nici în păduri, nici în râuri. Le-ar strânge cei care au nevoie de bani și le-ar duce la ”ICVA”.
Dar, un leu sau doi în plus la o sticlă de cola s-ar simți în vânzări. Nici nu vreau să mă gândesc ce scandal ar face analiștii economici: pleacă investitorii, lovitură pentru turism, se pierd locuri de muncă etc.
De la multinaționalele cu bugete cât PIB-ul la șaormarii cotizanți la bugetul primarului, milioane de sfori vor fi trase ca să curgă berea la pet în continuare.
Las că protestează tinerii pe net! Sigur-sigur? În măsura în care și rețelele sociale sunt ”gratuite”, mă îndoiesc că astfel de mesaje vor ajunge până la ei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.
