România discută tot mai des despre securitatea energetică, despre capacități de producție și despre riscul ca, în anumite perioade, consumul să pună presiune pe sistem. În același timp, o resursă despre care se vorbește mult mai puțin rămâne, potrivit reprezentanților industriei forestiere, chiar în pădure.
La deschiderea Forumului de la Neptun 2026, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României, DC News a discutat cu Ciprian Muscă, președintele Asociației Forestierilor din România, ASFOR, despre energie, păduri, biomasă, încălzirea gospodăriilor și viitorul comunităților din zonele montane.
România, spune el, ar avea în fiecare an milioane de metri cubi de resturi lemnoase care rămân în pădure după exploatare. Acestea ar putea fi transformate în energie.
În centrul discuției apare o cifră: aproximativ 3 milioane de metri cubi de resturi lemnoase ar rămâne anual în pădurile României, susține președintele ASFOR. În opinia sa, o parte din această resursă ar putea alimenta centrale locale pe biomasă și ar putea contribui la independența energetică a comunităților.
Ciprian Muscă a mai vorbit la DC News despre suprafața forestieră a României, despre folosirea termenului de defrișare, despre lipsa perdelelor forestiere din Sud, despre cele 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn și despre diferența dintre randamentul unei sobe clasice și cel al unei instalații moderne.
Ciprian Muscă: „Nu avem energie, dar lăsăm în pădure echivalentul a aproape unui reactor de la Cernavodă”
Ciprian Muscă susține că România pierde anual o cantitate importantă de resursă energetică. În opinia sa, nu trebuie tăiați arbori pentru producția de energie, dar se poate valorifica materialul lemnos care rămâne după exploatarea legală.
„Discutăm despre problemele din energie. Da, nu avem energie, dar lăsăm în pădure echivalentul a aproape unui reactor de la Cernavodă. În fiecare an, în pădurile României putrezesc 3 milioane de metri cubi de lemn pe care noi nu îi recoltăm, deși noi, ca sector de exploatare a lemnului, avem capacitatea și posibilitatea să îi recoltăm. Ducându-l în centrale pe biomasă, putem produce echivalentul unui reactor de la Cernavodă în fiecare an.
Din fericire, în România, suprafața forestieră a crescut constant în ultimii ani. Ba, mai mult, inclusiv prin faptul că, și nu este un lucru care să ne bucure, în zona de munte terenurile agricole nu mai sunt lucrate, pășunile nu mai sunt lucrate, nu mai avem animale în zona de munte, avem aproape 500.000 de hectare mai mult decât aveam în 1990.
Termenul de defrișare este un termen exagerat. Pe cifre, suprafața forestieră din România a crescut de la an la an. Nu există probleme legate de defrișare în România. Adică, defrișare înseamnă să iau o pădure, să o tai și să îi schimb destinația terenului. Noi nu avem acest fenomen.
Singurele zone în care s-au schimbat destinațiile terenului sunt cele în care autostrăzile au traversat pădurea. Dar, dacă este să facem o analiză, noi în fiecare an am cumpărat terenuri, am plantat pădure, inclusiv acum, prin PNRR, a fost un program prin care, în doi ani de zile, cât a funcționat programul, s-au plantat 20.000 de hectare de pădure, atât la câmpie, cât și în zona de munte. Suceava, de exemplu, are aproape 2.000 de hectare plantate prin PNRR, iar Suceava este o zonă de munte.
Da, într-adevăr, avem nevoie în sud de mai multă pădure și acolo trebuie să venim cu programe naționale prin care să plantăm mai multă pădure. Avem nevoie în sud de acele perdele forestiere și acolo va trebui, la fel, să avem programe naționale, pe modelul autostrăzilor.
Nu putem face în sud perdele forestiere cu ușurință. De ce? Pentru că avem foarte mulți proprietari, proprietari care nu se înțeleg între ei, și atunci nu poți să vii să faci o perdea forestieră încălcând proprietatea omului.
Întorcându-ne la biomasă, nu este vorba despre arbore, este vorba despre resturile de exploatare. În momentul în care noi am încheiat un parchet de exploatare, din parchetul respectiv pleacă lemnul de lucru pentru industrie și mobilă, precum și lemnul de foc pentru populație.
Rămân acele resturi de exploatare și acele crengi. Când mergeți și vedeți o exploatare, vedeți acele mormane mari de crengi care enervează pe toată lumea. Ei bine, toate mormanele de crengi strânse din cei 19-20 de milioane de metri cubi pe care îi exploatăm în fiecare an înseamnă aproape 3 milioane de metri cubi. Resturi de lemn care, efectiv, sunt abandonate în pădure.
Ar trebui să se facă un program. Programul l-am scris, cred, fiecărui guvern care a venit în România. Am scris acest program. Fiecare comunitate locală, fiecare sat din România poate să își construiască o astfel de centrală care consumă resturile de exploatare din raza ei.
Consumând acele resturi de exploatare, își produce acel megawatt de energie, pe care fie îl folosește în comunitate, fie îl vinde. Este o energie pe care o ai.
Gândiți-vă cam cât lemn strângem noi doar din toaletare și din curățenia de primăvară a tot ceea ce înseamnă domeniul public. Lemnul respectiv se duce la groapa de gunoi, se pierde. În schimb, din lemnul respectiv am putea să obținem energie”, susține președintele ASFOR.
CITEȘTE ȘI: Strategia forestieră ar trebui să susțină protejarea pădurii și bioeconomia țării
De unde scoate un sat milioane de euro?
DC News a ridicat imediat problema investiției. O centrală, chiar și una de dimensiuni mici, are nevoie de bani, infrastructură, personal și o sursă constantă de materie primă.
„Au bani să facă o centrală electrică, o termocentrală, în micile comunități? Cine să aducă crengile de la pădure?”
„Crengile le putem aduce noi. Ei doar să își facă investiția în acea termocentrală. Investițiile nu sunt foarte mari, undeva între 4 și 10 milioane de euro”, susține Ciprian Muscă.
„Păi, la un sat, 10 milioane de euro de unde?”
Răspunsul lui Ciprian Muscă vorbește spre rentabilitatea investiției și spre rolul unei strategii naționale: „Hai să vedem cât este costul megawattului? În cât timp îți scoți investiția? Și în condițiile în care, de exemplu, am fi avut acum aceste centrale care dădeau energie în sistemul național, mai aveam noi acum temeri că nu reușim să acoperim consumul intern?”
Pentru o comunitate mică, o investiție de 4 până la 10 milioane de euro este o sumă uriașă. Tocmai de aceea, modelul propus ar necesita o formă de finanțare publică, fonduri europene, investiții comune între mai multe localități sau alte mecanisme financiare. Muscă susține însă că România ar trebui să privească investiția prin prisma energiei produse și a dependenței reduse față de alte surse.
Modelul din Austria pe care Ciprian Muscă vrea să îl vadă și în România
Președintele ASFOR spune că a văzut un astfel de model în Austria.
„Am văzut modelul acesta în Austria. Austria obligă comunitățile locale să își creeze independență energetică, tocmai pentru a scădea această dependență fie de petrol, fie de gaz, fie de cărbune. În definitiv, nici gazul nu este infinit”, spune Muscă.
În această logică, comunitatea nu trebuie să depindă exclusiv de o singură sursă de energie. O zonă care are acces la resurse locale poate încerca să producă o parte din energia necesară în apropiere. Ideea independenței energetice locale devine importantă mai ales în comunitățile izolate, unde extinderea rețelelor poate necesita investiții mari.
Unde ar putea funcționa aceste centrale? Muntele are un avantaj uriaș
DC News a întrebat în ce zone ale României ar putea fi implementat acest sistem.
„În toate zonele României. Cele mai ideale ar fi în zona de munte, pentru că acolo resursa este foarte aproape și nu ai costul transportului. Iar în zona de câmpie sunt modele de centrale puțin mai avansate, centrale care funcționează pe peleți, unde, făcând acei peleți, scade foarte mult costul transportului”, susține Ciprian Muscă.
DC News: „Se spune că lumea taie pădurea ca să pună în sobă. Tăieri ilegale”.
Ciprian Muscă a făcut diferența între lemnul obținut legal și tăierile ilegale.
„Nu sunt tăieri ilegale, sunt legale. Avem 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn. De aici a fost și ideea noastră, «Rabla pentru sobe». Este un program prin care să reușim să convingem populația să își cumpere acele instalații moderne de încălzire pe lemn, peleți, brichete, instalații care au un randament mult mai mare”, explică președintele ASFOR.
Muscă susține că diferența dintre o sobă clasică și o instalație modernă poate însemna un consum mai mic de combustibil pentru aceeași nevoie de încălzire.
„Adică, astăzi, o sobă clasică, așa cum o avem noi la bunicii noștri sau la părinții noștri, are un randament cam de 35, 45%. Sobele noi, moderne, au un randament de aproape 85, 90%”, spune el.
Pentru familiile care depind de lemne pentru încălzire, eficiența instalației contează în bugetul gospodăriei. O instalație cu un randament mai bun poate folosi mai eficient combustibilul și poate reduce cantitatea necesară pentru încălzirea locuinței. Pentru ca o astfel de schimbare să devină accesibilă, însă, este nevoie de programe de finanțare care să ajute gospodăriile să înlocuiască sobele vechi.
Gaz până în ultimul sat sau investiții în încălzire locală?
Discuția a ajuns apoi la comunitățile montane și la costul extinderii rețelelor de gaze.
DC News: „Deci, în ce loc să le ducă gaze, mai bine așa?”
Ciprian Muscă a dat exemplul unei comunități montane: „Decât să le duc gaz la Vatra Dornei, mai bine vin cu o finanțare în comunitatea respectivă și îi stimulez pe oameni să își ia o instalație pe lemn, mult mai eficientă economic. Adică, consumă mult mai puțin lemn, este mult mai comodă, este la fel de comodă ca o instalație pe gaz, iar banii rămân în comunitate”.
În opinia sa, modul în care circulă banii în economie este la fel de important ca sursa de energie.
„Eu acum, când plătesc factura la gaz, banii rămân în comunitate sau pleacă din comunitate? Nu știm, nu? Dar, în momentul în care eu plătesc factura pentru biomasă, pentru lemnul din jurul comunității, banii respectivi rămân în comunitate. Rămân la firma de exploatare, rămân la Ocolul Silvic, rămân la proprietar care, de multe ori, este persoană fizică sau o primărie. Banii respectivi rămân în bugetul local sau în bugetul comunității respective. Nu sunt plătiți pe o factură de gaz”, precizează Muscă.