Agnieszka Radwanska, decizie radicală: Din păcate, nu mai pot...

Jucătoarea poloneză de tenis Agnieszka Radwanska (locul 75 WTA) a anunţat miercuri că pune capăt carierei sportive după 13 ani, invocând probleme de sănătate.

Din păcate, nu mai pot să mă antrenez şi să joc aşa cum o făceam, iar din puncte de vedere fizic nu m-am mai ridicat la nivelul aşteptărilor pe care le aveam. Luând în considerare starea mea de sănătate şi nivelul la care se joacă în tenisul profesionist, recunosc că nu-mi pot forţa corpul până la limitele cerute, a scris Radwanska pe pagina sa de Facebook.

Agnieszka Radwanska a disputat 14 turnee în acest sezon. Ultima partidă a fost pierdută la Seul, în optimi, în faţa Irinei Begu (4-6, 3-6). Cea mai bună performanţă a ei în 2018 a fost la Eastbourne, unde a atins semifinalele.

Cea mai bună poziţionare în ierarhia WTA a fost locul 2, atins în iulie 2012. Poloneza a câştigat în 2015 Turneul Campioanelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel