Protagonistul teribilei scene declansata de abandonul lui Theodor Stolojan, care a renuntat sa mai candideze la prezidentiale. Si la reactia de atunci a actualului inca locatar de la Cotroceni. Si se sfarseste tot cu lacrimi. In momentul in care, ravasit intre statul de drept si statutul de frate, acelasi domn Traian Basescu boceste din nou. Au fost si atunci si acum lacrimi de crocodil? Da sau nu? Si care sunt consecintele? De atunci si de acum.
Daca, dintr-un motiv inca de nimeni explicat in mod cat de cat credibil, Theodor Stolojan nu ar fi renuntat la candidatura, Romania ar fi putut avea fie un presedinte socialist incepand din decembrie 2004, fie un presedinte liberal. Nici intr-o varianta, nici in alta nu este de presupus insa ca aceasta tara s-ar fi pricopsit cu un presedinte jucator. Un personaj cum este Traian Basescu. Extrem de dur. Lipsit de sentimente. Lipsit de compasiune. De umanism. De orice forma de idealism. Si caracterizat prin dorinta continua de a crea conflicte. Un lider conflictual. Care a antrenat in adevarate batalii, unele care au sfasiat statul roman, nu numai institutii dintre cele mai importante, ci si categorii de cetateni. Poate ca am fi vorbit mai putin despre statul de drept, dar am fi avut un stat de drept in intelesul corect al expresiei. Poate am fi vorbit mai putin despre combaterea coruptiei, dar am fi avut, in final, mai putina coruptie. Si poate neinstitutionalizata, cum este astazi. Poate am fi vorbit mai putin despre independenta justitiei, dar nimeni nu ar fi incercat sa o manevreze pe ascuns. Cine stie, poate ar fi fost mai bine. Poate ca nu. Dar, in orice caz, sunt convins ca sfarsitul unui mandat prezidential de zece ani nu ar fi putut fi la fel de jalnic.
Foarte multi au spus atunci, in 2004, ca Traian Basescu s-a prefacut, ca lacrimile sale au fost de crocodil. Ca, de fapt, un ofiter acoperit i-a dat branci altui ofiter acoperit, pentru a candida el insusi la Cotroceni. Utilizand instrumentele specifice de lucru ale serviciilor secrete. Eu unul am preferat atunci sa cred in lacrimile lui Traian Basescu. Poate am fost naiv. Acum insa, din nou, presedintele a plans. Atunci cand a spus ca, intre statul de drept si reflexul de a-si apara fratele, alege statul de drept. Si, cu lacrimi in ochi, a fugit de la microfon. Nimeni nu a mai avut timp sa-l intrebe ceva. Motiv care ii determina pe multi sa afirme ca, din nou, Traian Basescu a recurs la o stratagema. Creand un moment emotional si, in acelasi timp, evitand sa raspunda la o multime de intrebari stanjenitoare. Am asistat sau nu la o scena de teatru?
Eu unul prefer sa cred ca nu. La fel ca si in 2004, sunt mai degraba dispus sa cred in sinceritatea lui Traian Basescu in asemenea momente decat in comportamentul sau malefic. Si am sa explic de ce. Iar explicatia poate fi luata si ca o analiza a evenimentelor in plina desfasurare, legate de razboiul de azi al celor doua clanuri care, pana mai ieri, fusesera infratite. Clanul Bercea Mondialu' si clanul Basescu.
Oricat de fiara ar fi Traian Basescu, el nu are cum sa nu fie profund afectat, daca nu de faptele fratelui, macar de faptul ca acestea au fost date in vileag. Are toate motivele sa fie afectat institutional. Pentru ca Mircea Basescu este una dintre cele mai apropiate rude ale presedintelui. Si s-a bagat in ceva extrem de urat. Intr-un grup criminal infractional, asa se numeste el, care viza nici mai mult, nici mai putin decat spertuirea si influentarea unor judecatori. Infractiune deosebit de grava. Si in favoarea cui? A unor interlopi. Care, in plus, devenisera, printr-un botez si printr-o legatura statornica, si rude ale acestuia. Operatiune pusa la cale pe bani multi. Pe cel putin 600.000 de euro. Cum sa nu se afle presedintele intr-o situatie dintre cele mai proaste? Mai ales ca, la randul lui, a avut legaturi personale cu acest clan, numit Bercea Mondialu'. Si chiar s-a pupat pe frunte cu liderii acestuia. Nu in calitate de persoana particulara. Ci in calitate de presedinte al Romaniei. Si, mai mult chiar, conform propriilor marturisiri, facute probabil involuntar, el stie, de cel putin un an, ca fratele lui este santajat. Si stie si de ce este santajat, nu numai cum. Si, institutional, nu a facut nimic in calitatea pe care o are, de presedinte. Dimpotriva, a ascuns existenta unei fapte penale extrem de grave. Nu a denuntat-o imediat la DNA. Nu a pus mana pe telefon informandu-i pe procurori. Si solicitand o cuvenita ancheta. Dimpotriva, domnul presedinte a tacut chitic, desi avea pe masa toate elementele care defineau existenta unui grup criminal organizat. Cu fratele sau in epicentru. Si, admitand, prin absurd, ca serviciile secrete nu l-ar fi informat, ceea ce este cu desavarsire exclus, desi SRI, slugarnic, afirma contrariul, Traian Basescu insusi recunoaste ca stie de un an ce s-a intamplat chiar de la fratele sau. Si aceasta, cel putin, este o certitudine.
Daca institutional avea toate motivele sa verse lacrimi, pentru ca, in calitatea sa de presedinte, a acceptat si a intrat intr-o mizerie fara margini, si sub aspect personal exista toate motivele pentru a da in plans. Fratele sau, din lacomie, a incalcat legea. S-a dat singur in primire. A vorbit vrute si nevrute si a fost inregistrat audio si video in timp ce recunostea ca a primit un sac de bani in schimbul unui trafic de influenta pe langa judecatori si chiar pe langa fratele sau, domnul presedinte, ca a complotat pentru stramutarea unui proces la Inalta Curte, acolo unde domneste doamna Livia Stanciu, omul lui Traian Basescu, si pentru ca magistratii sa pronunte o sentinta blanda, de un an, un an si ceva, astfel incat seful clanului Bercea Mondialu' sa fie eliberat. Sunt declaratii facute detaliat, repetat, cu subiect si predicat.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
