€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Noi amenințări trimise școlilor și spitalelor din mai multe județe
Autor: Iulia Horovei

barbat-impuscat-masina-timis_97383600 Foto: Pixabay, de un-perfekt
 

Noi mesaje de amenințări au fost trimise miercuri, 24 septembrie, către mai multe unități școlare și medicale din țară, la două zile după primul incident de acest fel.

UPDATE 2

Serviciul Român de Informații a anunțat că până în prezent nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că amenințarea ar fi una reală.

„Din punctul de vedere al SRI, amenințarea nu este una specifică. Până în prezent nu sunt identificate elemente care să conducă la concluzia că amenințarea ar fi una reală. Autoritățile cu competențe au preluat cazul și acționează pentru identificarea autorului”, a informat SRI, potrivit Agerpres.

UPDATE

Suspectul în acest caz ar fi un minor de 17 ani. El este audiat de autorități, potrivit Digi24.

Știre inițială

A fost trimis un nou mesaj de amenințare privind comiterea unui atac sângeros către mai multe unități de învățământ și medicale din țară, miercuri, 24 septembrie. În cadrul acestuia se menționează că, până la sfârșitul săptămânii, va avea loc un masacru în școli.

Mesaj trimis de pe aceeași adresă de email

Poliția Română a asigurat că mesajele de amenințare primite sunt false, dar ancheta continuă pentru identificarea autorului.

„Mesajul a fost trimis de pe aceeași adresă de mail, de pe care au fost trimise și mesajele anterioare. Atât ieri, cât și astăzi, Poliția Română a fost sesizată de către mai multe unități școlare, atât din Capitală, cât și din mai multe județe din țară, cu privire la faptul că instituțiile de învățământ au primit mesaje de amenințare, la care, ca element de noutate, au fost atașate și fotografii. 

În urma efectuărilor verificate de către noi, în colaborare cu SRI, au reieșit indicii că mesajul este fals. Asta nu înseamnă că nu continuăm verificările. Colegii mei, împreună cu structurile competente care efectuează verificările, au câteva piste în lucru. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, această persoană care trimite mesajele de amenințare să fie găsită.

Mai mulți agenți în jurul școlilor

Poliția Română transmite un nou mesaj către părinți, profesori, elevi, dar și către cadrele medicale și pacienți: să manifeste calm. Suntem în zona unităților școlare, împreună cu Jandarmeria Română și cu alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru a preveni orice potențial pericol.

Reiterăm că mesajul este fals, așadar amenințarea nu e una reală. Dar continuăm verificările pentru a depista persoana și pentru a lua măsuri în acest caz”, a declarat Georgian Drăgan, director de comunicare al IGPR, la Digi24.

Amenințarea vine la două zile de la primul semnal de alarmă dat de unitățile școlare și medicale din mai multe județe din țară. Potrivit primelor informații furnizate de autorități, mesajul ar fi fost trimis din străinătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close