Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Voiau să ne ferece în lanțuri și să ne stingă viața națională

Flaviu Predescu / 25 iul 2018 / 09:10 Salveaza PDF Comentarii
Marea Unire
Descriere foto: Marea Unire

Centenar București este un proiect pe care DC NEWS îl lansează în perspectiva momentului istoric pe care l-au trăit românii la sfârșitul anului 1918, aducând în conștiința națională evenimentele petrecute acum 100 de ani.


În gazeta națională  Ardealul (Transilvania) apărut la Chișinău în data de 21 ianuarie 1918, directorul Dr. Onisifor Ghibu, unul dintre cei mai mari luptători pentru Unire din presa vremii face o analiză a relației pe care o aveau Ardealul și Basarabia cu România. Ghibu rememorează cu nostalgie dezrobirea Ardealului din „întunericul temniței ungurești” ca o mare victorie asupra tendinței acestora de a ne fereca în lanțuri și a ne stinge viața națională, fapt deosebit de grav, pe care Sălișteanul din Sibiu îl combate cu vehemență.

În articolul de mai jos, scris în urmă cu un secol și jumătate, este interesantă perspectiva lui Onisifor Ghibu, care deși ardelean, scrie de la Chișinău, unde gazeta era refugiată. Acest fapt dă o perspectivă bidimensională scrierii, autorizându-l pe autor să emită puncte de vedere pertinente atât din perspectiva ardeleană, cât și din cea basarabeană.

(w670)

„Oastea României în Ardeal și Basarabia

15 august 1916- 13 ianuarie 1918

Acum, când oastea României se află pe pământul Basarabiei, gândul mă poartă înapoi spre zilele neuitate, când aceeași oaste trecuse vârfurile Carpaților, aducând Ardealului îndurerat solia desrobirii din întunerecul temniței ungurești.

Cu câtă nerăbdare așteptăm noi această zi a mântuirii. Căci mai bine de-o mie de ani, Românii din Ardeal, n’au cunoscut niciodată bucuria și fericirea pe care le dă unui popor o viață slobodă și neatârnată. Chinuri și dureri, amărăciuni și suferințe au fost partea noastră.

Împărații pe cari îi slujeam cu credință, ne înșelau totdeauna, iar Ungurii, în ura lor nepotolită, căutau toate mijloacele prin care să ne ferece în lanțuri și să ne stingă viața națională. Și atunci ne-am dat seama de adevărul cel mare, că mântuirea noastră n’o putem aștepta de la străini, ci dela cei care sunt de-un sânge și de-o lege cu noi. Numai fratele, sora, ori mama îți poate înțelege cu adevărat durerea care te arde, și tot numai aceștia sunt în stare să-ți sară și în ajutor spre a te vindeca și a-ți scăpa viața din primejdie.

Astfel pentru noi era limpede ca lumina soarelui, că – România este singura țară, în care ne putem pune nădejdile noastre. Și de aceea, când în 15 August 1916 oștile ei s’au ivit biruitoare în Ardeal, sufletele noastre s’au cutremurat de cea mai sfântă bucurie. Ungurii căutau atunci să ne întoarcă fața dela această oaste, îndemnându-ne prin vorbe viclene și amenințări grele să nu-i deschidem casele noastre, ci să ne părăsim vetrele și să ne ducem spre țara ungurească.

Dar nimic nu s a mișcat. Au fost luați cu șticurile atâția preoți, învățători și alți fruntași de-ai noștri, dar cei mai mulți au rămas acasă, ca să primească cu flori și cântece pe cei ce veneau în numele libertății naționale. Mă aflam atunci acolo în satul meu sub munte, și nu voiu uita lacrimile fericirii cari străluceau în ochii norodului. Pentru ce se bucura?

Doar de-atâtea ori am auzit din gura Ungurilor cuvinte de hulă și de ocară la adresa României, cum au făcut și Rușii între Basarabeni; cunoșteam și noi  păcate vechi cari rodeau țara aceasta. In multe privințe noi Ardelenii stam mai bine, Avem oameni luminați, cinstiți și luptători neobosiți, aveam biserica și școala noastră românească, așezate pe temeliile cele mai democratice, și mai ales avem o țărănime cu învățătură și cu pământ cum nu este în România. Cu toate acestea deriam (sic!) să vedem România în Ardeal, căci prin aceasta să îmbrățișau frații despărțiți de atâtea veacuri și își uniau puterile în lupta biruitoare cu dușmanii noștri neîmblânziți. De aceea toate satele noastre i-au întâmpinat pe ostașii României în strigăte de veselie, casele s’au deschis primitoare cu mesele încărcate de hrană îmbelșugată, și nu era țăran, care să nu alerge cu carele și vitele sale spre a da ajutor armatei în lupta ei sfântă.

Această oaste, după un an de suferințe și de lupte vitejești, cari i-au câștigat lauda lumii întregi, vine acum și în Basarabia. A fost ea primită ca în Ardeal? Nu în tot locul, căci robia țărilor a întunecat mintea Moldovenilor, instrăinându-i de frații lor de sânge și de țara care le-a apărat prin atâtea veacuri viața, legea și limba strămoșească,

Țăranii moldoveni – ascultând și acum de dușmanii lor vechi ori de rătăciții născuți în mijlocul lor s au arătat în multe părți nesimțitori și pe alocurea chiar neprimitori față de oștirea română. Mare și strigător păcat. Căci soldații României n au venit aici ca niște potlogari bolșevici, cari să ardă și să prădeze, ci ca niște frați.”

 

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23