Bucuresti Centenar

AMPT: Regina Maria – un veac de inspirație

Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic în anul Centenarului  organizează expoziția "Regina Maria – un veac de inspirație", începând cu data de 13 iunie, până pe data de 19 iunie.

Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, invită publicul larg să viziteze expoziția intitulată "Regina Maria – un veac de inspirație", ce are ca scop principal revalorizarea imaginii și rolului jucat de Regina Maria în desăvârșirea Marii Uniri și recrearea atmosferei de epocă.

Întreg demersul expozițional dorește să atragă atenția asupra faptului că există un "stil Regina Maria" care, asemenea stilului victorian, a inspirat doamnele din perioada în care aceasta a trăit, iar acum, dincolo de timp, continuă să inspire. Totodată, evenimentul cultural își propune transmiterea imaginii legendare a Reginei Maria către noua generație.

Expoziția, organizată în cadrul salonului expozițional Constantin Baraschi din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), va cuprinde lucrări de artă contemporană inspirate de personalitatea Reginei Maria, ținute evocatoare create de tineri designeri, precum și obiecte de colecție de epocă, cărți rare, unele având chiar autograful Reginei, fotografii originale cu Alteța Sa, dar și celebrele reclame realizate în epocă.

Creațiile vestimentare, în număr de 100 de piese și accesorii, sunt fie din colecții private expuse în anul 2016 la Muzeul Național Cotroceni, fie colecții care, prin intermediul acestui eveniment, vor fi prezentate în premieră. Astfel, se vor expune porturi tradiționale țărănești din perioada 1900-1930, cu înaltă valoare etnografică și estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria a României.

Vernisajul va avea loc pe data de 13 iunie a.c., ora 19:00, iar programul zilnic al expoziției este între 10:00-19:00, între 14-19 iunie a.c..

Imagini și detalii suplimentare pot fi regăsite pe canalele de comunicare oficiale ale Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic: facebook.com/ampt.pmb/ instagram.com/ampt_bucuresti/

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
Transilvania Odesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel