Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Milioanele de români oțeliți prin suferințe – reprezentați de Vasile Goldiș

Flaviu Predescu / 07 dec 2018 / 08:00 Salveaza PDF Comentarii
Vasile Goldiș a făcut parte din mai  multe guverne la București
Descriere foto: Vasile Goldiș a făcut parte din mai multe guverne la București

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

La două zile după Unire, luni, 3 decembrie 1918, în Epoca, ziar fondat de Nicolae Filipescu, este redată o scurtă parte din mesajul pe care fruntașul ardelean Vasile Goldiș l-a adus Regelui din partea ardelenilor. Este demn de amintit că și la Alba Iulia acest moment este reactualizat la fiecare aniversare de 1 Decembrie, când soliile care reprezintă Transilvania, Banatul, Țara Ungurească dar și Basarabia și Bucovina întregesc împreună actul pentru unirea cu România.

„Solii Unirei

„Aducem sufletul tuturor Românilor de azi care trăesc in Transilvania, Banat și țara ungurească..." Așa s'a exprimat Vasile Goldiș în cuvântarea pe care a ținut-o eri la Palat, remițând suveranului actul unirei scris pe un pergament...

„Pentru milioane de români oțeliți prin suferinți și tari în credință, ca stânca din munții dulcelui Ardeal strigă azi: trăiască România Mare".

Așa și-a sfârșit discursul șeful delegației ardelene...

Nu se putea proclama într'o formă mai mișcătoare și mai nobilă, măreția faptului săvârșit la Alba Iulia.

Prin gura lui Vasile Goldiș, n'au vorbit numai zecile de mii de români adunați acolo spre a închega un vis de veacuri, dar sufletul atâtor generații stinse într'o luptă neegală și sub o asuprire sălbatică, s'a rostit de asemenea ca o poruncă a strămoșilor.

Binecuvântarea neamului întreg însoțește delegația Ardealului, solie a unității neștirbite a tuturor românilor."

Notă: Vasile Goldiș (n. 12 noiembrie 1862, Mocirla, azi Vasile Goldiș, Arad - d. 10 februarie 1934, Arad) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească", cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

În 1893, devine membru al Partidului Național Român și colaborator activ al ziarului Tribuna din Sibiu. Între 1895-1901, Goldiș este secretar al Societății pentru crearea unui fond de teatru român, sprijină mișcarea teatrală a românilor transilvăneni publicând articole pe această temă, preocupându-se de alcătuirea de repertorii adecvate echipelor de artiști amatori, inițiind anuarul societății și stimulând permanent strângerea de mijloace bănești necesare creării fondului propus. Din anul 1897 devine colaborator permanent al ziarului Tribuna poporului din Arad.

La 1 decembrie 1918 Vasile Goldiș a rostit la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia un discurs în care a relevat inevitabilitatea dezmembrării monarhiei austro-ungare și necesitatea unirii Transilvaniei cu România. Începând cu 2 decembrie 1918 a fost ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent de la Sibiu, funcție pe care a exercitat-o până pe 17 decembrie 1918, când a fost numit ministru fără portofoliu în guvernul central de la București. Mandatul său de ministru al Instrucțiunii Publice în Consiliul Dirigent a fost preluat de Valeriu Braniște.

În 1919 a fost numit membru de onoare al Academiei Române.

În perioada interbelică Vasile Goldiș a făcut parte din guvernele de la București conduse de I.C. Brătianu (1918-1919), Artur Văitoianu (1919-1920), Alexandru Averescu (1920-1926), a fost ales deputat al Partidului Național Român în circumscripțiile Radna (1919), Pecica și Ineu (1922) arată sursele deschise.

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26