Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Expresivitatea poetică folosită de Ferdinand în telegramele cheie

ferdinand
ferdinand

BUCUREȘTI CENTENAR este un proiect pe care DC NEWS îl lansează în perspectiva momentului istoric pe care l-au trăit românii la sfârșitul anului 1918, aducând în conștiința națională evenimentele petrecute acum 100 de ani.


În vâltoarea anilor de după război, Regele Ferdinand a avut grijă să aleagă un limbaj însuflețit în corespondența sa diplomatică și să încurajeze toate segmentele societății în ceea ce privește fiecare pas care a dus la înfăptuirea Marii Uniri. Mai mult, Regele a ținut să propage în presa vremii poetica mesajelor sale oficiale, dându-le o expresivitate lirică.

În România Nouă, apărut la 31 martie 1918, Majestatea Sa aduce un cald și mobilizator salut „mulțumind din suflet bunului Dumnezeu" pentru adeziunea Basarabiei la Patria Mumă.

(w670) 

„TELEGRAMA M.S. REGELUI

-Către d-nii Inculeț și Ciuhureanu-

Cu o adâncă emoție și cu inima plină de bucurie am primit știrea despre spontaneul act ce s'a săvârșit la Chișinău.

Sentimentul național, ce se deșteaptă atât de puternic în timpul din urmă în inimile Moldovenilor de dincolo de Prut a primit prin votul înălțător al Sfatului Țării, o solemnă afirmare; un vis frumos s'a înfăptuit.

Din suflet mulțumesc bunului Dumnezeu că Mi-a dat în zile de restriște, să văd, după o sută de ani, pe frații basarabeni venind iarăș la Patria-mumă.

Aduc prinosul Meu de călduroase mulțumiri domniilor voastre și Sfatului Țării, ale cărui patriotice sforțări au fost încoronate de succes.

În aceste momente solemne și înălțătoare pentru patria, de aci înainte comună, vă trimit la toți cetățenii din noua Românie de peste Prut, regescul Meu salut, înconjurându-vă cu aceeaș inimoasă și caldă iubire părintească."

FERDINAND"

Notă:

Ion Constantin Inculeț (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova; d. 18 noiembrie 1940, București, România) a fost un om politic român, președintele Sfatului Țării al Republicii Democratice Moldovenești, ministru, membru titular (din 1918) al Academiei Române. Este înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iași. A fost căsătorit cu principesa Roxana Cantacuzino.

După Unire Ion Inculeț a fost ministru al Basarabiei, ministru al sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor și vice-președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca (1933-1937).

Daniel Ciugureanu (n. 9 decembrie 1885, Șirăuți, Briceni – d. 19 mai 1950, Penitenciarul Sighet) a fost un politician moldovean/român din Basarabia, deputat în Sfatul Țării de la Chişinău, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, deputat și senator, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare.

Daniel Ciugureanu a fost unul din fondatorii și fruntașii Partidului Național Moldovenesc și unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
Transilvania Odesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel