EXCLUSIV  1918 și rolul celor 250.000 de ardeleni din America

În numărul 7, din 12 Noemvrie 1917, al gazetei naționale Ardealul (Transilvania) care apărea la Chișinău, sub conducerea lui Onisifor Ghibu, este publicat un articol despre vizitele pe care patrioții români: părintele Dr. Vasile Lucaci, părintele Ioan Moța și profesorul Vasile Stoica le-au făcut în comunitățile de ardeleni de peste Ocean. Demersul de mobilizare a comunităților românești de pe tărâm american semăna, într-un fel, cu cel care se face anul acesta pe același teritoriu, prin care s-a reușit obținerea ca rând pe rând, fiecare dintre Statele S.U.A. exprimă prin intermediul guvernatorilor lor, câte o Proclamație oficială de felicitare pentru Centenar. În final, Congresul SUA va fi cel care va saluta constituirea României la ceas de sărbătoare.

„Românii din America

Doamne, în câte părți sunt împrăștiați românii noștri!

Așa ne-am zis zilele acestea, când am auzit vorbele fratelui nostru Toma Jalbă de peste Nistru, și când am primit gazeta „Libertatea” a Românilor din America. Iată răsar din toate părțile frații noștri uitați! Peste Nistru se zice că ar fi un milion de Moldoveni, și încă Moldoveni cu simțire, iar în America sunt la un sfert de milion de Ardeleni, partea cea mai mare bărbați în floarea vârstei. Cine ar fi gândit vr’odată să ne putem pune nădejdea și în acești oameni, de care nimeni nu pomenia nimic? Și iată acum, că cei de peste Nistru trimit zece deputați în Sfatul țării Basarabiei, iar cei din America trimit câteva zeci de mii de ostași ca să lupte sub umbrirea steagului național, pe frontul francez.

Ni se înduioșează inimile, când primim veștile astea când auzim că acum se lucrează din toate puterile pentru organizarea cât mai temeinică a acestor frați iubiți ai noștri. Peste Nistru au plecat de curând patru ostași, cari vor chema la viață nouă pe Moldovenii de acolo, iar cât privește pe Românii din America, acolo lucrurile merg tare bine. Ei își au încă de multă vreme obștiile lor culturale și gazetele lor, cari le țin treaz simțământul național. De câteva luni încoace se află în mijlocul lor trei fruntași ardeleni, trimiși acolo de Stăpânirea românească, și veștile cari ne vin dela ei ne umplu sufletele de bucurie. Acești trei fruntași, și anume părintele Dr. Vasile Lucaci, părintele Ioan Moța și profesorul Vasile Stoica, au cutreierat toate târgurile unde se află ardeleni, ținând adunări și sfătuindu-se asupra datoriei naționale pe care o are acum fiecare Român de inimă. Pretutindenea pe unde au străbătut acești apostoli ai ideei naționale, s’a petrecut un lucru vrednic de luarea aminte a lumii întregi: Ardelenii au pus jurământ că ei se leapădă de Ungaria și se alipesc la România. Din mai multe locuri s au dat telegrame regelui (craiului) Ferdinand, spunând în ele că Românii din America nu vor să-l mai cunoască de cap al lor pe împăratul dela Viena; ei se pleacă cu dragoste, cu smerenie și încredere înaintea craiului românesc. Americanii, văzând atâta statornicie și hotărâre la Români, scriu fel de fel de laude despre ei prin gazetele lor, și spun că un astfel de norod, care e hotărât să-și jertfească totul pentru o idee, e vrednic de o altă soartă mai bună. De aceea Americanii spun, că ei le vor da tot sprijinul, ca la Congresul de pace. România să-și poată lua tot ce e după drept, al ei.

Dintre Românii americani s au înscris până acum peste douăzeci de mii ca voluntari ( dobrovoleți), având să plece pe frontul francez. Cel dintâi batalion a și sosit în Franța. Fruntașii ardeleni plecați în America vor merge și ei în Franța, ( până acum ea a eșit vreme de 13 ani în Transilvania, un an la București și un sfert de an în America) ! D-l V. Stoica va merge ca ofițer, iar părintele Lucaci va fi ca un sfetnic pe lângă oastea românească de acolo și pe lângă autoritățile americane și franceze.

Dă-le Doamne noroc și bine tuturora! Căci o mai mare jertfă decât pe care o aduce în acest răsboiu, neamul nostru, nici un alt norod n a adus și n’aduce. Nădejde tare avem în biruința Dreptății și în ajutorul lui Dumnezeu, care nu ne va lăsa.” 

Notă 1: 

Voluntarii în Franța 

Legiunea Română din Franţa se constituie oficial doar pe data de 22 octombrie 1918, prin decretul preşedintelui Franţei, Raymond Poincare, pentru că autorităţile franceze s-au mişcat foarte încet, deoarece în urma păcii încheiate forţat de către România cu Puterile Centrale, nu îi mai vedeau cu ochi buni pe români ca şi aliaţi. Demersurile de constituire a Legiunii se făcuseră însă de foarte multă vreme, însă Aliaţii noştri s-au gândit după scoaterea României din război că voluntarii ardeleni nu prea vor avea cu ce să contribuie la efortul de război, deşi numeric aceştia creşteau pe zi ce trece. Aprecierea Aliaţilor a fost că voluntarii ardeleni nu ar face decât să păstreze culorile drapelului românesc alături de cele aliate pe câmpul de luptă, iar asta nu a convenit occidentalilor, care ar fi preferat să nu mai onoreze tratatul semnat cu România în anul 1916, când aveau atâta nevoie de armata română. 

După constituirea oficiala prin decret prezidenţial, s-a decis ca voluntarii ardeleni din Franţa să fie incluşi în regimentul de marş al Legiunii Străine Franceze din Lyon. Temporar, voluntarii ardeleni au fost reuniţi în garnizoana Paris, în subzistenţa Batalionului 26 vânători din Vincennes. Voluntarii ardeleni au fost echipaţi în uniforme identice cu cele ale Legiunii Străine Franceze, la care se adăugau cocarde şi insigne în culorile naţionale româneşti.

Pe data de 2 martie 1919 Legiunea Română din Franţa îşi primeşte în mod simbolic drapelul tricolor din mâna lui Alexandru Vaida-Voevod, printr-o solemnitate publică, în fortul Sucy de lângă Paris.

Fiind constituită spre finalul războiului, Legiunea Română din Franţa nu a mai participat la lupte şi cele doua batalioane ale sale s-au repatriat la 20 iunie 1919, prin sosirea la Constanţa a ultimului eşalon din Batalionul I voluntari. Pe data de 10 iulie 1919 sosesc în ţară şi voluntarii rămaşi bolnavi în spitalele franceze, astfel că la această dată se încheie oficial prezenţa Legiunii Române din Franţa pe teritoriul acestei ţări.

În SUA

La 1 ianuarie 1918 se înființează prima legație română din Statele Unite ale Americii, ceea ce a favorizat constituirea de unități de voluntari români pe teritoriul american. Dintr-o parte a celor 15.000 de voluntari români din S.U.A. se va constitui Bateria 142 mortiere de tranșee, care se va distinge pe frontul din Franţa, iar cealaltă parte a voluntarilor va fi încadrată în unitățile militare americane.

Notă 2:  (Foto 1) Vasile Lucaciu (n. 21 ianuarie 1852, Apa, Comitatul Sătmar - d. 29 noiembrie 1922, Satu Mare) a fost una dintre cele mai importante personalități politice, culturale și istorice ale românilor ardeleni din perioada dualismului Austro-Ungar, militant pentru drepturile românilor din Transilvania. Din anul 1885 a activat ca preot paroh greco-catolic în Șișești, unde a ridicat o biserică monumentală sfințită la 15 august 1890, dedicată unirii tuturor românilor. Avea liceul și studii teologice făcute la Roma, unde a luat și doctoratul. Activând ca scriitor politic, printre altele în „Gazeta de Transilvania” și „Observatorul”, inițiator și semnatar al Memorandumului, și lider al Partidului Național Român, a avut de suferit în repetate rânduri represiunea autorităților de la Budapesta. În perioadele în care a fost deținut politic, românii ardeleni i-au dedicat în semn de prețuire și solidaritate un cântec: Doina lui Lucaciu. 

Notă 3: (Foto 2) Ioan Moța (n. 15 decembrie 1868, Certeju de Sus, România – d. 20 noiembrie 1940, București, România) a fost un preot și publicist român din Transilvania încă de pe vremea când această provincie făcea parte din Imperiul Austro-Ungar.

A fost numit preot-paroh în Orăștie, unde a funcționat în perioada 1899 - 1940. Este tatăl conducătorului legionar Ion I. Moța. Este înmormântat la Orăștie.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News