Vișinescu, judecat la fel ca Antonescu

Românii sunt buni, principala lor calitate este omenia. Suntem primii creștini din Europa și aparținem civilizației europene, parcă asta ne spuneam unul altuia când ne țineau la ușa de intrare în UE.

Posibil să fie așa. O lipsă avem, totuși: nu ne recunoaștem greșelile. Dacă suntem obligați de evidență să acceptăm vreo vină, când și când, o împărțim, neapărat cu alții: n-am avut încotro, nu se putea altfel, ne-au obligat, așa au fost vremurile etc.

Mareșalul Antonescu a fost un criminal de război. Și dacă era judecat la Nurenberg, tot același era verdictul. A omorât și evreii pentru care a lăcrimat Traian Băsescu și țiganii pe ai căror ”rege” îl dorea tratat preferențial de un mare chirurg, a omorât și români. A omorât oameni, în afara regulilor războiului și a legilor în vigoare, la acea dată. Pentru că nici măcar legile din timpul dictaturii lui Ion  Antonescu nu permiteau uciderea civililor, ca represalii, fără judecată. (Ce te faci că, într-o emisiune de televiziune, același președinte s-a folosit de Mareșal, în disputa sa cu Regele? Dar asta e altă discuție.)

Nu mi se pare greu de înțeles de ce a fost ”ascuns” Vișinescu atâta amar de vreme.  Dacă marele public cerea judecarea sa, ar fi fost imediat tranșată problema. Din păcate, oamenii obișnuiți nu prea au vrut să-și facă mustrări de conștiință. De ce să acceptăm că printre noi trăiesc criminali, torționari, că nu suntem atât de blânzi și de creștini cum ne vedem în oglindă?

Procesul Mareșalului a fost organizat de alți criminali. Ce să învețe societatea? Că dacă pierzi, vin adversarii și te elimină? Românii știau deja regula asta. Procesul criminalilor din comunism nici măcar n-a existat. A fost un simulacru, o mascaradă electorală, care i-a mulțumit doar pe votanții pentru care s-a jucat spectacolul din Parlament.

Nu m-ar mira ca peste ani, dacă interesele propagandei ”o cere”, să vedem cum Vișinescu devine erou, la fel ca Antonescu, în unele editoriale, astăzi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel