„Nu, n-am niciun regret fiindcă, instituțional vorbind, era o incompatibilitate între rolul meu instituțional și propriile mele principii, poziții, la care țineam și țin mai mult decât la un rol instituțional, indiferent care ar fi acesta. Eu sunt de părere că un rol instituțional presupune nu numai drepturi, ci și obligații. Dacă ești purtător de cuvânt undeva sau director de imagine, nu poți să articulezi puncte de vedere proprii care să nu se alinieze la agenda instituției respective. Prin urmare trebuie să alegi între aceste puncte de vedere proprii și rolul instituțional. Dacă nu era acel episod (n.r. momentul în care D.C-E. a demisionat din conducerea Uniunii Scriitorilor și de la România literară, după un diferend cu Nicolae Manolescu, în februarie 2022). Pentru mine este mai important să fiu un critic literar care să spună și să scrie ce crede el, decât să aibă un rol instituțional la Uniunea Scriitorilor sau în altă parte. Această liberate de expresie critică mi se pare fundamentală pentru un critic literar, cel puțin pentru mine.
„Daniel, avem o eternitate în față să ne întâlnim!”
Am apucat să vorbim în ultimele două săptămâni, am apucat să vorbesc cu Nicolae Manolescu. M-a sunat să își ceară scuze că nu îmi publică un articol pe care tot revista România literară mi-l ceruse, despre Alex. Ștefănescu. Eu scrisesem articolul și m-a sunat Nicolae Manolescu să-și ceară scuze că nu poate să-l publice. I-am spus că nu este nicio problemă și mi-a zis ceva care mi se pare acuma, retrospectiv mi se pare testamentar, o formulare minunată: „Să ne vedem într-o zi, să discutăm mai mult, dar avem o eternitate în față să ne întâlnim!” Mi-a zis Nicolae Manolescu, cu două săptămâni înainte să vină vestea aceasta teribilă a dispariției lui: „Daniel, avem o eternitate în față să ne întâlnim!”
Articolul se numește „Cel mai iubit dintre critici” și a fost publicat în Literatura de azi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
