Cafeneaua CafeNott, din incinta Teatrului Nottara a găzduit pe data de 13.11.2017, o conferință de presă, în dorința de a populariza cea de-a noua ediție a „Festivalului Multiart pentru deţinuţi - Dana Cenuşă - Descătuşare prin cultură".
Conferința a fost susținută de către doamna comisar șef de penitenciare Ioana MORAR, director general adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor – organizator, doamna Marinela ȚEPUȘ – director al Teatrului „Nottara" București – organizator, domnul Mircea M. IONESCU, fost director al Teatrului „Tudor Vianu" din Giurgiu – membru al juriului de specialitate și domnul Petronius CRAIU, jurnalist Agerpres – membru al juriului de specialitate.
Pornind de la imperativul depășirii propriei condiții prin educație și cultură, firul discuțiilor a punctat elemente ale realității carcerale curente cum ar fi: deficitul educațional și de motivație, sprijin familial redus, dificultăți de stabilire a principalelor puncte pe scara valorilor, toate acestea accentuând importanța recunoașterii echilibrului instituție-societate. În acest context, misiunea de promovare a reintegrării sociale în rândul deținuților trebuie completată de aportul societății, înainte și după detenție."
Prin urmare, organizatorii adresează publicului invitația de a răspunde la mesajul „Și noi putem! Veniți să vă convingeți!", în zilele de 22 și 23 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul „Nottara" București.
Programul celor două zile de festival vă va fi transmis la finalul acestei săptămâni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu