Tavi Clonda, declarații despre certurile cu Gabriela Cristea: „Apar discuții...”

Foto: Instagram Gabriela Cristea
Foto: Instagram Gabriela Cristea

Tavi Clonda a oferit mai multe declarații despre căsnicia cu prezentatoarea TV Gabrieala Cristea, cu ocazia împlinirii a 7 ani de căsătorie.

„Da, a fost ziua noastră, șapte ani de la căsătorie. Am sărbătorit cu nașii, care și ei, în aceeași zi, au împlinit cinci ani. Discuții între noi au mai fost, vreo două-trei mai serioase, dar și acelea de moment.”

„La noi trece totul în două zile. Suntem doi artiști, ne închidem în noi, nu mai comunicăm, iar unul dintre noi trebuie să spargă gheața. Nu ne mai spunem problemele, supărările. Așteptăm ca celălalt să se prindă. Uneori se prinde, uneori nu are timp, alteori trebuie să afle de la celălalt”, a declarat Tavi Clonda.

„Deci de la organizare, acesta este un punct mai slab în ceea ce ne privește. Trebuie să ne organizăm mai bine, mai ales că avem și copilașii. Dacă ne facem calendarul frumos, cu calm, nici măcar aceste lucruri minore nu or să mai apară.”

„Am început să ne notăm, dar fiecare separat, dar se mai schimbă programările, întâlnirile, și atunci trebuie să-i transmitem și celuilalt”, a mai adăugat el.”

Gabriela Cristea a ajuns în perfuzii: "Îmi cedează corpul"

Gabriela Cristea se pare că are probleme de sănătate, căci prezentatoarea TV a publicat în urmă cu trei zile o fotografie de la spital. Vedeta nu a dat mai multe detalii despre ce s-a întâmplat, însă după cum precizează chiar ea, i-ar fi cedat corpul.

Prezentatoarea de la ”Mireasa - Capriciile Iubirii” se află la perfuzii în aceste momente și a ținut să mai precizeze că și-a propus să fie mult mai atentă la stilul ei de viață. ”Când orice e mai important decât tine, corpul cedează.

În timp ce o perfuzie curgea picătură cu picătură, mi-am propus să urmez un slogan: sănătatea ca un stil de viață”, a scris Gabriela Cristea pe pagina sa de socializare. Vedeta nu se simțea bine și a decis să meargă singură la spital, pentru a cere ajutorul medicilor.

Aceasta a ținut legătura cu fanii și a postat pe rețelele de socializare o poză cu ea, pe perfuzii, spunând că se simte bine și că starea ei de sănătate nu a fost afectată foarte grav.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel