Tabăra Interetnică de Artă Contemporană, ediţia a II-a, Aiud 2018, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Flaviu Predescu / 18 iun 2018 / 11:46 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Ediția a II-a a Taberei Interetnice de Artă Contemporană, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, s-a desfăşurat la Aiud în perioada 5-15 iunie 2018. 

La prima ediție a Taberei din anul 2016 au participat, în premieră națională, 34 de artişti plastici (pictori, sculptori, graficieni, fotografi) aparţinând celor 21 de etnii cu reprezentare în Parlamentul României. Cu lucrările create au fost organizate o serie de expoziții importante la: Galeriile Inter-Art din Aiud, Muzeul Cotroceni, Memorialul Revoluției din Timișoara și Palatul ONU din Geneva. Următorul eveniment al proiectului se va desfăşura la Parlamentul European din Bruxelles, la sfârșitul lunii iunie a.c.

La ediția din acest an a manifestării au fost invitați 34 de artiști aparținând celor 21 de etnii reprezentate în Parlamentul României. Tabăra Interetnică de Artă Contemporană Aiud 2018 a cuprins: ateliere de lucru (pictură, grafică, sculptură şi fotografie), două expoziții retrospective: expoziția doamnei Angela Tomaselli cu lucrări realizate în ultimii 30 de ani de activitate şi expoziția semnată de Stefan Balog la împlinirea vârstei de 50 de ani, o expoziție de maturitate a artistului aiudean, ampla şi incitanta expoziţie de final a taberei cuprinzând 68 de lucrări realizate de artiștii participanți. Recitalul de muzică susţinut de Emilia şi Marius Moga, Dan şi Daniel Avram, reprezentația Trupei de teatru Skepsis din Alba Iulia cu o piesă de Eugen Ionescu, vizitele la Muzeul Unirii din Alba Iulia şi la Rimetea, sat reprezentativ pentru comunitatea maghiară, au întregit proiectul acestei importante manifestări.

(w670)

Expoziţia de închidere a taberei, organizată în spaţiile Galeriei Inter-Art Aiud, s-a bucurat de prezenţa şi aprecierile unui numeros public iubitor de artă.

Invitat de onoare, dl. Sergiu Nistor consilier prezidenţial, a citit şi a înmânat Fundaţiei Inter-Art Aiud cele două distincţii prin care Tabăra de Artă Contemporană, ediţia II-a 2018 şi Expoziţia „Imaginile diversităţii" ce va avea loc luna aceasta la Parlamentul European din Bruxelles, se desfăşoară sub Inaltul Patronaj al Preşedintelui României, apreciind valoarea artistică a proiectului şi a expoziţiilor.

Expoziţia a fost deschisă de doamna Lorincz Helga, viceprimarul Aiudului, dl. Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, dl. Florea Liviu, administratorul public al municipiului Aiud, Stefan Balog, preşedintele Fundaţiei Inter-Art Aiud şi vernisată de Ioan Hădărig, director artistic.

(w670)

Lucrările create în această ediţie vor fi expuse în luna septembrie la Muzeul de Artă din Tulcea iar în luna decembrie la Muzeul Cotroceni.

Tabăra Interetnică de Artă Contemporană de la Aiud promovează arta contemporană din România din perspectiva minorităților, într-o amplă manifestare de artă vizuală, reprezentând o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care permite îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite dar și conexiuni între acestea.

(w670)

Participanţi

34 participanţi – 21 etnii din România

Agi-Veli Elis (etnic turc)
Tomaselli Angela (etnic italian)
Boicescu Traian Ștefan (etnic italian)
Bolek Maierik (etnic polonez)
Hogea Nermin (etnic tătar turco-musulman)
Ferodin Iaia (etnic tătar turco-musulman)
Curt Sandu Viorel (etnic rrom)
Ruieneanu Aila-Sara (etnic evreu)
Dumitrescu Mirela Ştefania (etnic macedonean)
Petrov Paul (etnic rus lipovean)
Gnandt Ştefan (etnic german)
Sepi Valeriu (etnic german)
Ilin-Tomici Adriana (etnic sârb)
Karkus Miroslava-Blazena (etnic slovac)
Mleziva Iosif (etnic ceh)
Munteanu Gheorghe (etnic ucrainean)
Sirota Ion (etnic ucrainean)
Ionescu - Berechet Cristina – Aurelia (etnic elen)
Ionescu - Berechet Ştefan – Cătălin (etnic elen)
Ortelecan Maria Daniela (etnic ruten)
Martaian Ermone Zabel (etnic armean)
Semenescu Oriola (etnic albanez)
Tincul Adrian (etnic croat)
Vasilcin Ivan (etnic bulgar)
Neagu-Németh Katalin (etnic maghiar)
Eperjesi Noémi (etnic maghiar)
Stănoiu Daniela (etnic român)
Cristea Elena (etnic român)
Strugaru Rodica (etnic român)
Besu Marieta (etnic român)
Rădulescu Olga (etnic român)
Rădulescu Alexandru (etnic român)
Balog Stefan (etnic maghiar)
Balog Zoltán (etnic maghiar)

(w670)

Organizatori:
Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice
Fundaţia "Inter-Art" Aiud
Centrul Cultural "Liviu Rebreanu" Aiud
Primăria - Consiliul Local Aiud

în colaborare cu:
Asociaţia Liga Albanezilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Bulgară din Banat – România, Uniunea Croaţilor din România, Uniunea Elenă din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Asociatia Italienilor din Romania "RO.AS.IT.", Uniunea Democrată Maghiară din România, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski", Asociatia Partida Romilor PRO – EUROPA, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor şi Cehilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România,Primăria orașului Brezoi, Asociaţia Grupul Skepsis-Alba Iulia, Asociatia dr. Szasz Pal-Aiud, Teatrul de Păpuși Cărăbuș- Brăila, Colegiul National de Arte " Regina Maria " Constanta, Gimnaziul Romulus Guga - Târgu Mures, Şcoala Gimnazială Liviu Rebreanu Tg.Mureş.

Echipa de organizare:
Ştefan Balog, preşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Ioan Hădărig, director artistic Fundaţia „Inter-Art" Aiud, manager Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Robert Lixandru, secretar general Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Zoltán Balog, vicepreşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Andrei Bakó, vicepreşedinte Fundaţia „Inter-Art" Aiud, coord. compartiment cultură Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud
Elena Cristea, director administrativ Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Nicolae Câmpean, referent Fundaţia „Inter-Art" Aiud
Mihaela Bako, referent Centrul Cultural L. Rebreanu Aiud



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25