Sportivii nu vor mai putea fuma. Nicotina va fi inclusă pe lista substanţelor dopante

sport
sport

Nicotina se află în atenţia Agenţiei mondiale antidoping (AMA), care vrea să o adauge pe lista produselor interzise pentru sportivi în perioada competiţiei, a declarat directorul ştiinţific Olivier Rabin.

"Ne punem multe întrebări. În anumite sporturi, se ştie că nicotina este intens folosită", a subliniat omul de ştiinţă în timpul unui colocviu dedicat luptei contra dopajului, la Paris, citând drept exemplu schiul alpin sau hocheiul pe gheaţă, potrivit Agerpres. El a ţinut să precizeze că obiectivul nu este de a "îndepărta fumătorii, ci pe cei care utilizează nicotina pentru a-şi îmbunătăţi performanţele".

Mai multe studii, subliniază oficialul, par să demonstreze că este posibil să faci diferenţa dintre consumul tabagic de nicotină şi cel al substanţei pure, pentru efectele sale stimulative. 'Această abordare ar putea duce la o propunere de a include nicotina ca substanţă interzisă', a spus farmacologul. 'Dar, atenţie, nu poţi împiedica un sportiv să fumeze, ar fi complet 'liberticid' şi nouă ne revine sarcina de a găsi mijloacele metodologice, mai ales în ce priveşte analizele, pentru a face distincţia".

Lista produselor şi metodelor interzise este revizuită în fiecare an şi publicată pe 1 octombrie, urmând un lung proces de consultări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel