Serena Williams, scandal imens înainte de Wimbledon

Darius Muresan / 28 iun 2018 / 16:48 Salveaza PDF Comentarii
serena williams
Descriere foto: serena williams

Americanca Serena Williams, loc 183 WTA și cap de serie numărul 25 la Wimbledon, nu a vrut să facă un test anti doping pe 14 iunie, cu 3 săptămâni înainte de turneul de Grand Slam de la Londra.

Un agent al Agenției Americane Antidoping a venit dimineața, la 08:30, la reședinta Serenei din Florida pentru un control inopinat, dar nu a găsit-o acasă, informează Prosport care citează CBS. Oficialul a refuzat să plece până nu va recolta proba, însă Serena Williams, odată ajunsă acasă, a refuzat să fie testată.

A urmat o conversație telefonică între Serena Williams și Steve Simon, șeful WTA, în care americanca s-ar fi plâns că este vânată de comisarii antidoping.

Serena a fost testată inopinat de 5 ori anul acesta, fiind cel mai testat jucător de tenis din Statele Unite, de pe tabloul feminin sau cel masculin. Drept comparație, Sloane Stephens, finalistă la Roland Garros, a fost testată o singură dată.

Circuitul WTA a fost de multe ori acuzat că nu își testează sportivii suficient. Conform regulamentului, dacă Serena mai refuză de două ori un test inopinat, americanca în vârstă de 36 de ani ar putea fi suspendată pentru doping.

Serena Williams are 7 titluri la Wimbledon, turneul disputat pe una dintre suprafețele ei favorite de concurs, iarba. Americanca este în revenire de formă, după ce a ajuns în optimi la Roland Garros, acolo unde s-a retras din cauza unei accidentări, înaintea meciului cu Maria Sharapova.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25