Se lansează revista Manifest Românește

Muzeul Național al Literaturii Române invită sâmbătă, 2 iunie 2018, de la orele 11.00, la evenimentul de lansare a unui nou număr al Revistei Manifest Românește, cu un dosar special dedicat României Mari.

 

Ce este mai potrivit unui tânăr decât verbul, acțiunea? se întreabă reprezentanții MNLR într-un comunicat. Și, pentru un popor, ce carte de vizită este mai convingătoare decât o cultură afirmând, mereu cinstit, spiritul național?

„Revista Manifest Românește se constituie într-o publicație națională, al cărei program este reprezentat de întâlnirea dintre maeștri ai artelor (literatură, teatru, cinematografie), ai științelor umaniste (istorie, drept) și tineri studenți din România, care afirmă conștiința nobilă a apartenenței la o Europă a națiunilor.

Redacţia revistei şi Muzeul Național al Literaturii Române invită tinerii de toate vârstele la o nouă sărbătoare a spiritului, la un dialog sincer între generații. Astfel, revista Manfest Româneşte poate reprezenta pretextul, cadrul de formare pentru o nouă generație emblematică a culturii româneşti – o generaţie autentică, a tinerilor care îşi pot identifica valorile, speranțele, credința, pentru a începe reconstrucția României.

Nu rataţi întâlnirea cu doamna Ileana Vulpescu, cea mai iubită scriitoare a literaturii române, acad. Alexandru Surdu, istoricul Jipa Rotaru şi fostul director al ICR, Radu Boroianu, actorii Ioana Pavelescu, Constantin Codrescu şi Sergiu Cioiu, maestrul Lucian Bolcaș şi profesorii Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti Nicolae Volonciu şi Jean Andrei. De asemenea, sunt așteptați să participe membri ai vieții academice, personalități ale vieții culturale și studenți din toate domeniile de pregătire universitară. Prezentarea artistică va fi susţinută de Sergiu Cioiu, Alin Gheroghişan (Teatrul de Revistă „Constantin Tănase"), Mihai Năsui (Drept, UB), Alexandrina şi Florian Chelu Madeva (Rock Filarmonica Oradea). Totodată, împreună cu evenimentul de lansare a unui nou număr al revistei Manifest Româneşte, va avea loc şi vernisajul expoziţiei Afinităţi vizuale 1918-2018 a Georgianei Gîrboan."

Intrarea este liberă!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel