Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban (PSD), a transmis un mesaj ferm către companiile de handling din aeroporturi, după ce a primit mai multe plângeri de la pasageri care și-au găsit bagajele deteriorate sau ...
Ciprian Șerban a cerut Autorității Aeronautice Civile și Poliției Transporturi să intensifice inspecțiile la firmele care se ocupă de manipularea bagajelor și a solicitat companiilor de handling să fie mai stricte în procesul de selecție, instruire și monitorizare a angajaților.
„Toleranță zero față de firmele care manipulează bagajele în aeroporturi! Am primit în ultima perioadă mai multe plângeri de la pasageri care mi-au povestit că, odată ajunși la destinație, și-au găsit bagajele deteriorate sau chiar cu bunuri lipsă. Vreau să fiu foarte clar: oamenii plătesc pentru siguranță și respect, nu ca să-și vadă lucrurile stricate sau dispărute. De aceea, cer Autorității Aeronautice Civile (aflată în subordinea MTI) și Poliției Transporturi să intensifice inspecțiile la companiile de handling.
În același timp, solicit firmelor de handling să acorde o atenție mult mai mare procesului de selecție, instruire și monitorizare a angajaților. Integritatea și profesionalismul trebuie să fie criteriile principale atunci când oferi acces unor oameni la bunurile pasagerilor.
Am fost, din nou, sesizat personal cu privire la o astfel de situație și vreau să îi felicit pe reprezentanții structurilor statului care s-au mobilizat rapid și au rezolvat problema în cel mai scurt timp posibil. Respectul față de pasageri înseamnă respect față de munca și reputația fiecăruia dintre noi. Prin responsabilitate și transparență putem construi încredere și putem evita astfel situații neplăcute care ne afectează pe toți”, a zis Ciprian Șerban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News