Românii care au ajuns acasă, din Orientul Mijlociu, critică MAE pentru lipsa de implicare. Separat, un scandal a izbucnit astăzi după ce fiica lui Victor Ponta, aflată în tabără în Oman, a fost întoarsă din drum.
Președintele Nicușor Dan a fost întrebat dacă, în contextul numeroasele controverse cu privire la activitatea efectivă a ministrului de Externe al României, Oana Țoiu ar trebui să-și dea demisia.
”Pe cazul individual nu pot spune foarte multe, m-am informat și eu, în aceste minute, cât am putut, împreună cu consilierii, ca să vedem opiniile, dar încă nu s-a cristalizat scenariul, cine, ce a făcut și nu vreau să vorbesc înainte ca lucrurile să fie bine stabilitate în ceea ce privește situația de fapt” a spus președintele Nicușor Dan în legătură cu fiica fostului premier Victor Ponta, lăsată în Dubai, deși se afla într-o tabără acolo, împreună cu un grup.
Despre situația generală, Nicușor Dan a afirmat că, în urmă cu o zi, ministrul Oana Țoiu i-a arătat date precise ”în legătură cu câți români au contactat serviciile consulare și pe cele ale Ministerului din fiecare din aceste țări (cele afectate din Orientul Mijlociu n.r.). Despre criterii, despre calendarul zborurilor pe care ei urmează să le facă pentru cei mai vulnerabili - persoane în vârstă, bolnavi, copii... bineînțeles că tot timpul când organizezi o astfel de chestiune, se întâmplă sincope, sună mai mulți pe aceleași una, două persoane, dar una peste alta, statul român controlează situația în acest moment”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News