Reguli noi pentru vehiculele electrice: Se schimbă frecvența ITP-urilor. Propunerea Comisiei Europene

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Comisia Europeană vine cu noi propuneri pentru îmbunătățirea siguranței rutiere și reducerea poluării.

Comisia Europeană a anunțat joi, 24 aprilie, o serie de propuneri care vizează „îmbunătățirea siguranței rutiere și combaterea poluării generate de vehiculele învechite și periculoase”. Aceste măsuri vin în contextul în care tehnologiile de siguranță și vehiculele electrice devin tot mai prezente pe drumurile Uniunii Europene, iar normele actuale trebuie adaptate pentru a ține pasul cu aceste schimbări.

Principalele propuneri ale Comisiei Europene

Una dintre cele mai importante modificări propuse este introducerea inspecțiilor tehnice periodice pentru vehiculele electrice, având în vedere creșterea numărului acestora pe drumurile din UE. Noile reglementări vor include verificarea integrității software-ului pentru sistemele de siguranță și emisii, evaluarea componentelor electronice și a altor tehnologii avansate specifice acestor vehicule, aspecte care nu sunt reglementate clar în prezent.

Totodată, pentru a combate poluarea, noile propuneri introduc metode de testare avansată a emisiilor, inclusiv detectarea vehiculelor care emit particule fine și oxizi de azot (NOx) într-o cantitate mai mare decât cea permisă. De asemenea, se va pune accent pe depistarea vehiculelor modificate, inclusiv cele cu kilometraj falsificat, care pot contribui la poluarea suplimentară.

Comisia Europeană mai propune ca toate autovehiculele și furgonetele mai vechi de 10 ani să fie supuse inspecțiilor tehnice anuale, ca răspuns la îmbătrânirea parcului auto din Uniunea Europeană. Această măsură are scopul de a preveni accidentele provocate de vehicule care nu mai corespund standardelor de siguranță și fiabilitate.

Alte inițiative ale CE

Comisia Europeană mai anunță o serie de măsuri menite să îmbunătățească siguranța rutieră și să simplifice procesul administrativ în Uniunea Europeană. Printre acestea se numără combaterea fraudei legate de kilometraj, prin înregistrarea citirilor în baze de date naționale, disponibile pentru schimbul transfrontalier. Această măsură va face mai dificilă vânzarea de vehicule cu kilometraj falsificat în alte state membre.

De asemenea, Comisia intenționează digitalizarea procesului de înregistrare a vehiculelor și al certificatelor de inspecție periodică, emise electronic și schimbate printr-o platformă comună. Aceasta va contribui la simplificarea procesului administrativ și la îmbunătățirea schimbului de informații între statele membre.

În plus, pentru a sprijini mobilitatea cetățenilor și a reduce birocratizarea, Comisia propune recunoașterea reciprocă a certificatelor de inspecție tehnică periodică, valabile pentru o perioadă de până la șase luni în toate statele membre ale UE.

Aceste măsuri sunt menite să sprijine obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene privind siguranța rutieră și protecția mediului. Comisia estimează că, între 2026 și 2050, aceste propuneri vor salva aproximativ 7.000 de vieți și vor preveni circa 65.000 de răni grave. Totodată, noile reglementări vor contribui la reducerea accidentelor cauzate de vehicule nesigure și vor ajuta la combaterea poluării și a zgomotului în orașele europene.

Citește și: Poveste incredibilă: Și-a cumpărat din întâmplare mașina furată! Detaliul care l-a dat de gol pe hoț

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel