Radu Banciu a trecut de la Ioana Cosma la Simona Halep, iar acum o atacă din nou pe sportiva suspendată provizoriu pentru dopaj.
Simona Halep a fost suspendată în luna octombrie după ce a fost depistată pozitiv la roxadustat, o substanţă interzisă. De atunci, avocaţii sportivei încearcă să demonstreze nevinovăţia ei, însă pentru moment fără mari succese.
Radu Banciu nu a ratat o nouă ocazie de o ataca pe Simona Halep.
"Este o rușine pentru sport Simona Halep în momentul ăsta! Că și-a prezentat nu știu ce ținută, ce vorbești, bă? După ce a fost prinsă dopată, cea mai mare rușine pentru un sportiv pe planeta asta! Ghilotina nu mai există! Cea mai mare rușine este să fii prins dopat, după aceea să înlănțui minciunile că tu nu știai.
Păi da ce, băi, ați prins vreodată pe vreunul cu evaziune fiscală sau cu corupție să spună: ‘Da, domne’, eu am furat de am rupt?’. A venit vreodată vreun Sorin Oprescu să ne spună: ‘Aveți dreptate! Acum că m-ați prins, pot să vă spun. Eu sunt cel care a luat șpagă!’. N-a recunoscut niciodată niciunul!
Și o ridică toată lumea… N-a acuzat-o nimeni în România, n-a șters-o nimeni! V-am spus asta din prima zi în care s-a întâmplat.
Că nu avem competențele morale să ne judecăm între noi. Tot ce se spune, tot ce se scrie este fals. Într-o țară normală, o rădeai din palmares! Nu mai exista! Nu mai vii cu nicio scuză, că oricum este ca la politicieni. Ai fost acuzat, ți-ai dat demisia. (…) Pentru ce să sprijinim un infractor?”, a declarat Radu Banciu în emisiunea „Fotbal All Inclusive” pe care o realizază la Prima Sport.
Horia Tecău a reacţionat pe tema vacanţei pe care Simona Halep a avut-o în Dubai, în ciuda faptului că este în plin scandal de dopaj.
"Tratează această perioadă cu seriozitate, e foarte bine și pentru mentalul ei să se detașeze de ce se întâmplă. E foarte greu prin ce trece! Sper să se facă dreptate și să revină pe teren mai repede!”, a spus Tecău la Antena Sport.
Amintim că joi, 26 ianuarie, floretista Maria Boldor a fost şi ea suspendată în urma unei probe pozitive la un test antidoping. Aceasta a fost deja scoasă din lotul olimpic de către Federaţia Română de Scrimă, iar CSA Steaua, clubul de care aparţine, i-a suspendat contractul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu