Premiul pentru Universitatea de Vest din Timișoara la Muzeul Cotroceni

În cadrul unei ceremonii de înalt nivel, desfășurată la Muzeul Național Cotroceni, Universitatea de Vest din Timișoara a primit o importantă distincție în semn de recunoaștere a punctelor sale forte în domeniul integrității și responsabilității sociale, cât și pentru promovarea cunoașterii și dezvoltării durabile în zona de vest a României: Cupa și Diploma de Excelență „Integritate, Bună Guvernanță și Responsabilitate Socială în sectorul public, mediul de afaceri, academic și în cadrul societății civile”

Distincția a fost acordată pe 8 decembrie, în cadrul Galei cu același nume, în prezența a numeroase personalități din țară și din străinătate și a corpului diplomatic, eveniment organizat de Fundația EUROLINK - Casa Europei.

„Răsplătirea excelenței în cele mai diverse domenii legate de europenizarea societății românești a devenit de mulți ani o tradiție pentru Casa Europei din București. În acest an, tocmai în tentativa unei reechilibrări a tablei de valori, cât și în sensul încurajării tendințelor civice proactive din societate, a fost aleasă tematica simbolică a relației dintre integritate - bună guvernanță - responsabilitate socială", spun organizatorii evenimentului, EUROLINK-Casa Europei.

Distincția și Diploma de Excelență au fost înmânate rectorului Universității, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea. Acesta spune că reușita reprezintă confirmarea din partea unei instituții de renume a eforturilor comunității UVT în respectarea celor mai înalte standarde: „Nu am ajuns în acest punct de ieri pe azi. Reușita este o cumulare a eforturilor tuturor membrilor noștri de-a lungul anilor în respectarea standardelor ridicate privind integritatea, buna guvernanță și responsabilitatea socială. Mă bucur să văd că deschiderea noastră către comunitate este vizibilă și la București. Așa cum am subliniat în mai multe rânduri, pe lângă activitatea didactică și de cercetare, pentru universitățile moderne implicarea în societate este ‹‹a treia misiune››. Continuăm pe aceeași direcție, creștem sănătos și depunem eforturi ca și comunitatea din care facem parte să urmeze aceeași cale."

Evenimentul a avut loc cu ocazia marcării a 20 de ani de la înființarea Casei Europei "EUROLINK" în București, fiind precedat de o dezbatere pe tema relației între bună guvernanță și Smart City din perspectiva transpunerii Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel