Ponta, mumă pentru unii americani, ciumă pentru alții

"Până în acest moment nu există niciun fel de dovadă că acest tip de tehnologie (gazele de șist-n.r.) afectează mediul. Însă trebuie să fii foarte atent şi să vezi ce se întâmplă în America, unde deja se exploatează pe scară foarte largă, să vezi ce se întâmplă în alte ţări", a declarat premierul Ponta la B1Tv.

”Premierul a mai spus că alimentarea cu gaze a României reprezintă o problemă strategică şi că ţara noastră trebuie să identifice şi alte surse”, notează Agerpres.

 Perfect. Până în acest moment nu există dovezi că ar afecta mediul sau consumatorii nici biotehnologia, adică ingineria genetică pentru producția de insulină, medicamente anticancer, soia ori porumb care nu mai necesită pesticide. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în lume, Brazilia, Argentina, Canada, SUA , Japonia și Australia se bazează pe tehnologia modificării genetice în agricultură, la fel de mult ca în medicină.

 Alimentarea cu…alimente accesibile românilor reprezintă o problemă strategică. Țara noastră ar trebui să identifice și alte surse de creștere economică în agricultură, nu doar produsele bio, scumpe și destinate unui public select, într-o conjunctură economică specifică. Când trece moda, așa cum a trecut moda fermelor de melci sau a struților, după anii 90, nu rămânem tot cu merele poloneze din supermarket?

Până în prezent, toate comunitățile locale vizate au ieșit în stradă și au protestat la ideea exploatării gazelor de șist. De cealaltă parte, agricultorii, care au făcut producții record cu soia modificată genetic, până în 2007, au solicitat,tot în stradă, să poată folosi cele mai noi tehnologii existente pe plan mondial.

 Demersul premierului ar fi corect, dacă ar avea aceeași măsură. E bine să nu ne restrângem singuri posibilitățile, să rămânem deschiși, în interes național, tuturor soluțiilor aplicabile într-un domeniu. Nu știm când vom avea nevoie de gazele de șist. E posibil ca, în viitor, Europa să accepte fără rezerve această tehnologie. În acest caz, pornim la sfert de cheie mașinăria care ne va aduce creștere economică. Dacă nu se dovedesc necesare, nu am pierdut nimic, investițiile în cercetare le-au făcut americanii.

La fel cu semințele modificate genetic, în principal de companii americane (BASF, care recuperase decalajul în cercetare, s-a mutat în SUA, sătulă de politicianismul de la Bruxelles). Spania conduce în topul producției europene GMO, fără să-și bată capul cu mofturile nemților, care au dat de bine și își permit să închidă centrale nucleare și să se întoarcă la agricultura de acum o mie de ani. Parcă spunea premierul că noi nu ne permitem luxul unei singure opțiuni?

Dincolo de modă, de alegeri personale, de puterea de a plăti trufandale pe care românul obișnuit nici nu le poate visa, pe ce se bazează atitudinea diferită, în cele două cazuri?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel