Mihail Saakaşvili, o nouă pedeapsă în Ucraina

Descriere foto:

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, acuzat că ar intenţiona să răstoarne actuala putere de la Kiev, a fost consemnat la domiciliu pe timpul nopţii.

Curtea de Apel din Kiev a ordonat vineri ca fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, devenit lider al opoziţiei în Ucraina, acuzat că ar intenţiona să răstoarne actuala putere de la Kiev, să fie consemnat la domiciliu pe timpul nopţii, relatează AFP şi Unian.

Astfel, Saakaşvili va trebui să stea acasă zilnic între orele 22:00 şi 07:00 dimineaţa, potrivit deciziei anunţate de judecătorul Oleg Prisiajniuk, decizie ce satisface doar parţial cererea Parchetului care a solicitat arest la domiciliu 24 de ore din 24 pentru fostul preşedinte georgian.

De asemenea, Curtea i-a interzis lui Saakaşvili să părăsească Kievul fără autorizaţie din partea Parchetului sau a unui tribunal. Saakaşvili şi zeci de susţinători ai săi prezenţi în sala de tribunal au primit decizia strigând 'Ruşine!'. 'Aceasta nu este o instanţă, ci o creatură venală!', a afirmat fostul lider georgian.

În opinia sa, această decizie are drept scop limitarea activităţilor sale politice. 'Nu mai pot pleca din Kiev, nu mai pot să merg în provincie, să adun oameni, să organizez manifestaţii', a constatat el. Cu toate acestea, el a promis să continue mişcarea de protest 'pentru înlăturarea puterii' preşedintelui Petro Poroşenko, pe care îl acuză de corupţie.

Acuzat că a dorit 'să ia puterea prin forţă

Fostul preşedinte georgian, care a început o nouă carieră politică în Ucraina, a fost arestat pentru scurt timp în decembrie la Kiev, apoi repus în libertate, conform unei decizii a unui tribunal în primă instanţă, care a respins cererea Parchetului de a-l pune sub arest la domiciliu. Parchetul a contestat această decizie la Curtea de Apel.

Mihail Saakaşvili este acuzat că a dorit 'să ia puterea prin forţă' în cadrul recentelor manifestaţii care ar fi fost finanţate, potrivit Parchetului ucrainean, de anturajul fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014, în urma unei ample mişcări de contestare.



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


n-nxt.14