Margherita de la Clejani, condamnată penal: Amendă de 16.000 de lei sau 200 de zile de pușcărie

Foto: Facebook Viorica si Ionita din Clejani
Foto: Facebook Viorica si Ionita din Clejani

A venit decizia în cazul Margheritei de la Clejani.

Margherita de la Clejani a fost cerctată de Poliția Capitalei după ce a provocat un accident în luna mai a anului 2020.

Vă reamintim că la acea vreme, Margherita a fost escortată de polițiști la Institutul de Medicină Legală pentru a fi testată și a se vedea cu exactitate ce substanțe a consumat. Potrivit primelor informații de atunci, fiica Vioricăi și a lui Ioniță de la Clejani ar fi consumat heroină. 

Artista a lovit cu autoturismul său o altă maşină care era parcată pe bulavardul Gheorghe Şincai din Capitală.

Imediat după producerea accidentului, poliţiştii care au ajuns la locul producerii accidentului au văzut-o pe Margherita din Clejani că nu îşi putea controla gesturile. 

Decizie în cazul Margheritei de la Clejani

La mai bine de un an de la accident, potrivit spynews.ro, Margherita de la Clejani a fost condamnată în dosarul în care era acuzată că a condus sub influența drogurilor și, dacă nu achită amenda de 16.000 de lei, ar putea petrece o vacanță de 200 de zile la Târgșor.

Magistrații de la Judecătoria Sectorului 4 au decis, în urmă cu două zile, să o țină departe de volan pe Margherita de la Clejani și să îi dea un "avertisment", după ce aceasta a condus drogată. Deocamdată, fiind la prima condamnare, Margherita a primit o amendă penală de 16.000 de lei care, dacă nu va fi achitată, se va transforma în 200 de zile de pușcărie.

"Condamnă pe inculpata MANOLE Myriam-Margareta la pedeapsa amenzii în cuantum de 16.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 200 zile-amendă, cu suma de 80 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe (fapta din 23.05.2020).

Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesar permis de conducere pe o perioadă de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 2.675,65 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 2.375,65 lei aferentă urmăririi penale, suma de 100 lei aferentă fazei de cameră preliminare și suma de 200 lei aferentă fazei de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatei şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 03.11.2021", a fost decizia instanței potrivit sursei citate.

Fulgy, trimis în judecată pentru tâlhăria comisă asupra unui jurnalist după ce a fost prins drogat la volan



Aceeași sursă notează că, tot din cauza drogurilor a ajuns în fața instanței și fratele Margheritei, Fulgy. La cererea procurorilor care l-au trimis în judecată pentru tâlhăria comisă asupra unui jurnalist după ce a fost prins drogat la volan, Fulgy a fost obligat, recent, să-și trateze problemele pe care le are la cap din pricina substanțelor interzise: "Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii de siguranţă de obligare provizorie la tratament medical a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAS, propunere formulată prin rechizitoriul nr. 6686/P/2021 din 22.09.2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 21488/301/2021.

Dispune obligarea provizorie a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAS la tratamentul medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (...) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul (...) dispune (...) internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel