Mitinguri, în picioare și pe scaune, acuzații, intoxicare electorală, marșuri, sloganuri, panotaj, bancuri, live text. Se mai așteaptă dezvăluiri de ultimă oră, filmulețe, dosărele, dar așa a fost și în alți ani.
Putem sesiza nuanțe. De pildă, candidații evitări confruntările directe, preferă televiziunile ”prietene”, păstrându-se pentru turul al doilea. Fie ca să nu se uzeze, până atunci, fie ca să-și menajeze capacitatea de negociere. Nu te înjuri cu unul căruia o să-i dai alegători, dacă intră în finală.
Noutatea este că nu s-a auzit, încă, nimic despre punga cu făină sau zahăr, nici despre kilul de ulei cu care se cumpără alegătorul din rural sau urbanul sărac. Parcă e un blat între toate partidele și toți candidații. Nimeni nu vorbește de funie, toți au un mort în debara.
Obișnuit de atâta amar de vreme cu cadourile de campanie, publicul se poate supăra: bă, ăștia chiar nu dau nimic? De ce să-i aduci aminte, dacă tot nu ai nimic de dat? Pe de o parte, trei campanii în doi ani, pe fond de criză economică globală și incertitudini politice locale, au secătuit de resurse sponsorii consacrați.
Pe de altă parte, cred că se tem să nu împărtășească soarta deputatului Popescu, supranumit Puișor, după deschiderea dosarului său de cercetare penală. Din momentul în care a dispărut de pe scena politică un lider important, pentru câteva tone de carne împărțită electoratului, a cam dispărut și tentația activului de partid de a pune osul la treabă. Nu definitiv, dar măcar până în 2016, când omul riscă pentru a-și câștiga propriul post de primar sau deputat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
