Ioan Mircea Pașcu, despre cutremurul din PSD: ”Nu e admisibil!” Acuzații în partid

Ioan Mircea Pașcu a scris despre cutremurul din PSD.

"Gabriela Firea: "Eram în primul rând la CEx, în campania electorală, când ni s-a cerut votul pentru colaborarea cu câteva sindicate. Propunere votată în unanimitate. Nu s-a citit numele preşedinţilor acelor sindicate – unele de care nu am auzit în viaţa mea, nu s-a precizat că devin automat vicepreşedinţi ai PSD şi ca au drept de vot în BPN şi CEx, ca şi cum ar fi fost votaţi în Congres de către delegaţii din toata ţara"
Avem aici una din principalele cauze ale situației dramatice in care a fost adus PSD-ul: "unanimitățile îngenuncheate", care au aghesmuit pe banda rulantă deciziile, adesea greșite, luate de conducere, pe criterii obscure! Poate începem de aici!", a scris Ioan Mircea Pascu pe pagina de Facebook.

"Nu este admisibil ca PSD-ul, recunoscut cândva drept un partid al profesioniștilor serioși, cu răspundere fata de guvernarea țării, sa schimbe in mai puțin de patru ani, trei premieri și 100 de miniștri, cu cateva excepții, oameni putin cunoscuți in afara județelor care i-au propus la un moment dat! Asta nu înseamnă răspundere fata de actul de guvernare! Inseamnă promovarea clientelismului la nivel national!
Metoda in sine și finalitatea urmărită (trocul cu conducerile județene, pentru sprijinul acordat conducătorului) nu sunt marca PSD, ci PD, un "altoi" prost, făcut prin instalarea lui Dragnea in fruntea partidului!", a mai adăugat.

Recâștigarea sprijinului electoral

 

"Și pe vremea lui Adrian Nastase județele făceau propuneri pentru poziții in guvern, dar erau întotdeauna câte trei, ca sa ai de unde alege, iar decizia era luată la centru! Ca sa recâștige sprijinul electoratului, PSD trebuie sa revină la marca sa: profesionalism și responsabilitate! Cu cât mai repede, cu atât mai bine!", a mai scris el. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27