Inițiativa celor Trei Mări. Mesaj din SUA pentru România

Inițiativa celor Trei Mări (3SI) reprezintă efortul comun a douăsprezece țări pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii transfrontaliere energetice, de transport și digitale în regiunea situată între Marea Neagră, Marea Adriatică și Marea Baltică.

În numărul 6/2020 (613) al revistei Cultura, Ian J. Brezinski (n. 23 decembrie 1963) senior fellow al Consiliului Atlantic din Washington D.C. , fost adjunct al Secretarului apărării pentru politică europeană și NATO, în prezent președinte al Brezinski Group LLC, a făcut o analiză pe care a intitulat-o Inițiativa celor Trei Mări – O investiție în beneficiul României și al regiunii. 

Acesta susține că Inițiativa celor Trei Mări este o dovadă marcantă a capacităților cu care democrațiile Europei Centrale contribuie la comunitatea transatlantică.

Articolul lui Brezinski 

„Inițiativa celor Trei Mări (3SI) reprezintă efortul comun a douăsprezece țări pentru accelerarea dezvoltării infrastructurii transfrontaliere energetice, de transport și digitale în regiunea situată între Marea Neagră, Marea Adriatică și Marea Baltică. Leadership-ul și investiția României, una dintre cele mai mari țări din Europa Centrală, sunt esențiale pentru succesul Inițiativei.

Una dintre moștenirile epocii sovietice este lipsa, în Europa Centrală, a rețelelor naționale și regionale rutiere, feroviare, de conducte, în special pe direcția nord-sud, precum și a altor rețele transfrontaliere. Conform Comisiei Europene, transportul rutier și feroviar în regiune necesită de două până la patru ori mai mult timp comparativ cu cel din restul Europei. Acest deficit de infrastructură dăunează conectivității între economiile țărilor 3SI – Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, România și Ungaria – precum și conexiunii dintre Europa Centrală și Europa de Vest. El este un obstacol pentru creșterea economică și a menținut regiunea într-o stare de dependență excesivă față de petrolul și gazul Rusiei.

3SI va accelera și susține creșterea economică și va crește reziliența economică a regiunii

Inițiativa celor Trei Mări este un efort curajos, inițiat și condus de Europa Centrală, pentru a răspunde acestui deficit. 3SI va utiliza avantajele infrastructurii pentru a consolida legăturile între economiile țărilor din regiune, dar și între acestea și Europa de Vest, realizând viziunea unei piețe unice europene.

3SI va accelera și susține creșterea economică și va crește reziliența economică a regiunii, inclusiv securitatea energetică prin facilitarea accesului la o varietate mai mare de surse de aprovizionare cu energie, prin conducte și terminale portuare noi. Rețelele feroviare, rutiere și energetice mai eficiente pot spori, totodată, securitatea militară, crescând capacitatea forțelor aliate de a se deplasa cu mai mare agilitate pe axa nord-sud de-a lungul frontierei estice a NATO.

Inițiativa celor Trei Mări valorifică puterea acțiunii comune. Individual, fiecare dintre țările Europei Centrale are o capacitate limitată de a atrage capital. Împreună, țările 3SI au o populație de 111 milioane și un PIB de 1,7 trilioane USD. Această masă comună geo-economică este semnificativă și are potențialul de a genera interes substanțial din partea capitalului privat din toată lumea.

Un element esențial al Inițiativei este Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări, lansat de Polonia și România, care s-au angajat să participe cu 500 de milioane și, respectiv, 100 de milioane de Euro. Fondul va direcționa capitalul pentru a lansa proiecte multinaționale de infrastructură restante de multă vreme la nivelul regiunii. Estonia, Letonia și Ungaria au anunțat recent participații la Fond. Alte țări 3SI sunt așteptate să contribuie. Fondul va opera pe baze pur comerciale, va face investiții fără interferențe politice – nici măcar din partea acționarilor săi – în proiecte regionale care prezintă perspectivele unor rate de rentabilitate competitive comercial.

3SI este puternic susținută de Comisia Europeană, SUA și Germania

Prin acumularea investițiilor într-un fond de infrastructură administrat comercial, țările 3SI demonstrează încrederea în potențialul economic al regiunii și valorifică totodată puterea capitalului privat. Fondul va fi un reper puternic care pune în evidență potențialul economic al Europei Centrale. Prin aceasta, Fondul crește capacitatea regiunii de a accesa mai eficient o parte din cei peste un trilion de dolari în potenţiale investiţii directe disponibili anual la nivel global, care sunt mereu în căutarea unor astfel de oportunități pentru profituri sigure.

3SI este puternic susținută de Comisia Europeană, SUA și Germania. În discursul său de la Summit-ul din 2018 al 3SI, președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a descris Inițiativa drept una „care generează proiecte cheie de interconectare în domeniile energiei, transportului și digital. Inițiativa celor Trei Mări este un catalizator pentru coeziunea și convergența UE și pentru consolidarea legăturii transatlantice…”

Cu un an înainte, la Summit-ul 3SI de la Varșovia, președintele SUA Donald Trump s-a adresat regiunii: „Inițiativa celor Trei Mări va transforma și va reconstrui întreaga regiune și va face ca infrastructura, asemenea angajamentului vostru pentru libertate și statul de drept, să vă unească cu toată Europa și cu întreaga lume occidentală.”

În luna februarie a acestui an, Washington-ul a transpus în fapte angajamentul său politic pentru 3SI. Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a anunțat că SUA este pregătită să contribuie la Fond cu o sumă egală cu investițiile țărilor 3SI până la nivelul de un miliard USD și își va direcționa investiția către Fond și proiectele 3SI din domeniul energiei. Acest angajament se va materializa numai dacă țările 3SI participă serios la Inițiativă și la Fondul Inițiativei celor Trei Mări.

Inițiativa celor Trei Mări ar trebui să fie parte dintr-un program pan-european și transatlantic de redresare economică

În prezent, pandemia provocată de coronavirus a crescut atât importanța, cât și urgența 3SI. Devastarea economică generată de această criză subliniază importanța conectivității transfrontaliere. Atunci când conductele, drumurile, căile ferate și alte legături comerciale sunt întrerupte, economiile sunt paralizate. Mai nou apelăm zilnic la video-conferințe ceea ce evidențiază importanţa conectivității digitale și rolul ei crucial pentru reziliența economică.

Inițiativa celor Trei Mări ar trebui să fie parte dintr-un program pan-european și transatlantic de redresare economică. Proiectele de infrastructură pot fi un generator important de locuri de muncă și un motor al creșterii economice pe termen scurt și lung. 3SI este pregătită pentru ambele dimensiuni.

Ca lider în Europa Centrală, angajamentul României pentru Inițiativa celor Trei Mări este imperativ. Până astăzi, Bucureștiul a contribuit la Fond cu 20 de milioane de Euro din angajamentul de 100 de milioane. România trebuie să își îndeplinească cel puțin angajamentul inițial, însă ar trebui să ia în considerare o investiție proporțională cu cea a Poloniei, de 500 milioane Euro.

Aceasta ar fi o investiție solidă pentru România. Fiind o entitate comercială centrată pe infrastructura rentabilă din Europa Centrală, Fondul are potenţialul de a genera un profit substanţial pentru trezoreria României. Mai mult, investiția României va fi pe măsura rolului de lider al României în regiune și va contribui la succesul 3SI.

Inițiativa celor Trei Mări este o dovadă marcantă a capacităților cu care democrațiile Europei Centrale contribuie la comunitatea transatlantică. 3SI nu este o solicitare de asistență financiară. Ea reprezintă o valorificare a potențialului geo-economic regional de a crea oportunităţi și forţă economică nu doar pentru țările sale membre, ci pentru întreaga comunitate transatlantică. O Europă Centrală mai strâns integrată într-o Europă extinsă va fi o regiune mai prosperă și mai sigură. Aceasta este un beneficiu pentru România, pentru Europa și pentru Statele Unite.” 


Mai multe articole pe www.revistacultura.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel