Hong Kong nu e pe lista Chinei la Summitul G20

China a avertizat luni că nu va permite discuţii despre manifestaţiile din Hong Kong în timpul summitului G20 care îşi va începe lucrările vineri, în Japonia, informează AFP. Fosta colonie britanică este, de la începutul lunii, scena unor manifestaţii uriaşe împotriva unui proiect de lege care autorizează extrădările spre China continentală. 

Aflate sub presiune, autorităţile locale au trebuit să se decidă să retragă acest proiect, însă mişcarea de contestare, care reprezintă cea mai gravă provocare la adresa puterii chineze după retrocedarea teritoriului în 1997, continuă sub privirile ţărilor lumii. La mijlocul lui iunie, secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat că preşedintele Donald Trump are intenţia să evoce manifestaţiile cu omologul său chinez Xi Jinping în timpul summitului G20 din Osaka.

O întrevedere bilaterală, care ar trebui să fie dominată de războiul comercial sino-american, este prevăzută între cei doi şefi de stat. Însă secretarul de stat chinez pentru afaceri externe, Zhang Jun, a ţinut să reamintească luni că G20 trebuie să se axeze pe discuţiile de ordin economic, nu politic. 'Pot să vă asigur că la G20 nu se va discuta problema Hong Kong-ului şi noi nu vom permite ca aceasta să fie discutată', a declarat el. 'Problemele Hong Kong-ului ţin strict de interesele interne ale Chinei şi nicio ţară străină nu are dreptul să se amestece', a adăugat Zhang.

Într-o altă aluzie la Donald Trump, secretarul de stat chinez a declarat că Beijingul 'va conlucra cu alte ţări din G20 pentru a apăra ferm multilateralismul şi o ordine comercială mondială deschisă şi fondată pe reguli'. Multe dintre reproşurile Administraţiei Trump la adresa Beijingului sunt împărtăşite de alţi parteneri ai Chinei, precum UE şi Japonia. Războiul comercial este dublat de o confruntare tehnologică, Washingtonul vizând în special gigantul chinez în domeniul telecomunicaţiilor Huawei, suspectat de potenţial spionaj în favoarea Beijingului. Administraţia americană vrea să le interzică companiilor americane să-i vândă echipamente tehnologice precum cipurile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel