Deputatul PSD Mihăiţă Găină A TRECUT oficial la PNL

Florin Răvdan / 28 noi 2019 / 12:58 Salveaza PDF Comentarii

Deputatul social-democrat Mihăiţă Găină a confirmat că face parte din grupul parlamentar al PNL începând de astăzi şi a declarat că este sigur că primarii PSD din zona Ialomiţa îl vor susţine la următoarele alegeri. 

„Am avut două variante, să renunț la politică sau să continui în altă parte și am ales PNL. De astăzi fac parte din grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților. Sunt convins că PNL va reuși să câștige alegerile locale din Ialomița din vara anului viitor.", a precizat deputatul Mihăiță Găină pentru Realitatea de Ialomiţa. 

Parlamentarul ialomițean şi-a explicat siguranţa că mulți dintre primarii PSD îl vor sprijini în continuare atât la alegerile locale din vara anului viitor cât, mai ales, la cele parlamentare din toamnă.

„Este prematur să vorbim acum de o candidatură a mea din partea PNL la alegerile parlamentare de anul viitor. Important este să-mi aduc aportul la câștigarea alegerilor locale și apoi vom vedea ce va fi la parlamentare.", a adăugat Mihăiță Găină.

Mihăiţă Găină şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23