Țările de la Vișegrad, internetul, asociațiile de consumatori și, mai nou, Victor Ciorbea acuză marile branduri occidentale că bagă ingrediente mai ieftine în produsele pentru Europa de Est. În esență, ei cer reglementări europene mai dure, care să oblige producătorii să folosească aceleași ingrediente, indiferent de piața căreia i se adresează. În principiu, asta ar fi este un nonsens în economia de piață, însă nu m-ar mira ca solicitarea să dea idei birocraților de la Bruxelles.
Totuși, dacă multinaționalele fac economii pe seama ingredientelor, introducerea unui standard european va duce la creșterea prețului. Poate fi suportată creșterea prețului de către marea masă a consumatorilor săraci din Est? Dacă se reduce numărul celor care își permit marfa, nu va genera acest lucru o nouă creștere a prețului?
O altă întrebare esențială este dacă ne dorim acest standard unic? Suntem siguri că ne plac rețetele nemțești?
Același internet care critică dublul standard cere ca mâncarea din supermarket să aibă ”gustul din copilărie”. Cum spuneam, am văzut din interior acționând legile economiei de piață. În timp ce vizitam fabrica de bere construită de o mare multinațională în Transilvania, gazdele ne-au oferit o mostră, înainte de îmbuteliere. Avea un gust deosebit de cel pe care îl găseam la chioșc, în sticlă. De ce? Păi, după ce berea este gata, îi adăugăm acid. CO2, din butelie. Explicația: publicul din România vrea o bere mai acidulată. Firesc, pentru că în comunism, când berea nu era pasteurizată, iar dopul răsufla, acidul era semn că berea e proaspătă. Pare greu de crezut, astăzi, dar pe atunci o bere expira în două-trei zile. Cercetările de piață arătau că românii vor acid, ca urmare li se dădea mai mult acid. Când au adus berea la butoaie de cinci litri în supermaket, produsă pentru piața occidentală, toți se mirau că are alt gust. Că nu a fost populară, e vina producătorului?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
