Dar, nici republică nu prea este. Președintelui i se cere să se poarte ca un rege, să nu mai facă parte din partide, deși mai are voie un mandat, în care îi trebuie sprijin politic; pentru asta se blochează țara de două ori, în trei rânduri de alegeri, se strâng bani negri, apoi se mulg de la buget etc.
De fapt, nu prea este nimic, cam toate sunt pe la jumătate, neduse până la capăt, în niciun domeniu. O posibilă explicație am primit-o de la un semi-monarhist. ”Da, am ținut cu Regele, în anii 90, dar acum...Ce să spun, nu prea cred că are șanse Monarhia. N-o votează lumea, i-a prostit comunismul, nu poți să-i schimbi”.
Asta spune tot despre fermitatea credințelor și curajul de a susține ceea ce crezi. Pe doamna cu spirala tăcerii nu trebuia s-o cheme Noelle Neumann, ci Maricica Popescu.
Elitele din România nu au convingeri, credințe sau proiecte, doar conjuncturi: atunci mergea, acum parcă nu mai e moda asta, așa că am renunțat la ideal... dacă se schimbă direcția vântului, mai vedem.
Păi, dacă tu susții monarhia constituțională, dacă asta crezi, ce-ți pasă că împărtășești credința cu o mie sau cu 10 milioane de oameni? Dacă 10 milioane spun că doi plus doi fac cinci, își schimbi convingerea că fac patru? Dacă acum crezi că e bun sistemul de ce n-ar fi și peste 20 de ani. Da, dar n-o să mai trăiască Regele atât. Păi, parcă susțineai monarhia, nu un candidat la președinție, iar Dinastia nu stă într-o persoană, ca partidele de lider.
Când JFK a stabilit ca țintă trimiterea unui om pe lună a spus ”vom face aceste lucruri nu pentru că sunt ușoare, ci tocmai pentru că sunt dificile”. Câți semi-idealiști de-ai noștri ar fi renunțat să încerce, pe motiv că șansele sunt infime?
De ce îi admirăm pe englezi? Fiindcă se duc pe stadion și cântă chiar dacă echipa lor a luat bătaie în ultimele 20 de etape, la rând. Dacă ținem doar cu echipa care câștigă, vom fi mereu luzeri în căutarea unui învingător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
