Urmărește emisiunea live


David Popovici vs Michael Phelps. "Cu cât eşti mai mare, cu atât foloseşti mai multă energie". Diferenţe uriaşe între dietele celor doi

Foto stânga INQUAM PHOTO/Alex Nicodim, Foto dreapta Facebook Michael Phelps
Foto stânga INQUAM PHOTO/Alex Nicodim, Foto dreapta Facebook Michael Phelps

Michael Phelps are cele mai multe medalii olimpice din istorie, 28, motiv pentru care este considerat de mulţi drept cel mai bun sportiv din istorie. La cei 193 cm înălţime, Michael Phelps cântărea, în vârful carierei, 88 kg, mare parte din greutate fiind masă musculară. 

Americanul a ajuns la această performanţă cu un stil de viaţă riguros, împărţit între antrenamentele în bazin şi cele din sala de forţă. Dar şi dieta a avut un rol crucial. Dacă în bazin Phelps înota în jur de 13 km pe zi, în sala de forţă exerciţiile erau variate. 

Acesta făcea exerciţii de împins cu ganterele din picioare, pentru umeri, fluturări frontale cu ganterele, pentru umeri, fluturări laterale cu ganterele, mişcări compuse din îndreptări, împins culcat pentru piept (170 de kilograme este recordul său la banca dreaptă) şi genuflexiuni, conform altsport.ro.

Ce mânca Phelps zilnic 

Phelps consuma în jur de 12000 de calorii pe zi, ceea ce era mai mult chiar şi decât ceea ce consumă un culturist profesionist.

Micul dejun: trei sandwichuri cu ouă prăjite, cu multă brânză, maioneză, ceapă prăjită și salată verde. Un castron de cereale, cinci albuşuri de ou, trei felii de pâine toast prăjită, presărată cu zahăr, plus două cești de cafea şi trei clătite cu ciocolată.

Prânzul: o jumătate de kilogram de paste, cu băuturi energizante ofereau până la 1000 de calorii, plus două sandwichuri cu șuncă şi maioneză.

Cina: o pizza mare și o jumătate de kilogram de paste plus băuturi energizante.

CITEŞTE ŞI Camelia Potec: Am fost întrebată de unde l-am scos pe acest David. El bate recorduri de la 11 ani, dar probabil nu a fost interes

David Popovici, un altfel de sportiv. Dieta total opusă faţă de Phelps

"Nu știu dacă ne-am pregătit pentru medalii, dar ne-am pregătit să fim competitivi, cât de sus nu știam. 

David așa este construit și nu vrem să devină mai mare ca musculatură. Trebuie să regândim un pic felul în care a fost înotată 100 de metri în ultimii 20 de ani. E timpul pentru un nou mod de a aborda această probă.

Acum e o chestiune despre cine e mai bun pe ultimii 50 de metri. Cu cât ești mai mare, folosești mai multă energie și o utilizezi în prima parte și apoi rămâi fără”, a spus Adrian Rădulescu, antrenorul lui David Popovici, conform GSP.

Dacă meniul lui Phelps era central pe un număr cât mai mare de calorii, dieta lui David Popovici este diferită. 

Meniul sportivului este format dintr-un iaurt mare, amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz. La acestea se adaugă fructe uscate precum migdale şi curmale.

"Într-o zi obișnuită mă trezesc cu două ore înainte de antrenament pentru a mânca, pe la 04:30. Este un obicei mai special, funcţionează la mine… Să am timp să se digere mâncarea, dar să şi mănânc destul. Mai întâi am sală, la 06:30, apoi primul antrenament, de la 07:00", afirma David Popovici.

După fiecare antrenament, de 6 ani încoace, David Popovici bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao. Pentru că proteinele sunt extrem de importante. Pâinea integrală a înlocuit-o pe cea albă, iar cârnații au fost excluși, informează scoala9.ro.

Ce spune David Popovici despre el 

”Popovici este un puști care înoată repede, sunt un om banal capabil să facă lucruri extraordinare”, a fost reacția lui David Popovici, la TVR.

CITEŞTE ŞI Jumătatea goală a bazinului, după victoriile lui Popovici la Budapesta: Performanţa pune în lumină eşecul sistemului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel