Cele mai citite

Costel Fotea: Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată la Spitalul Județean Galați

parcare1
Foto: Facebook Costel Fotea

Am dat în folosință parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Galați, a anunțat președintele PSD Galați, Costel Fotea.

"Pe lângă cele peste 460 de locuri de parcare, sunt pregătite pentru a fi date în folosință și heliportul SMURD, cele două lifturi exterioare și pasarela de 75 de metri, care permite transferul direct al pacienților către UPU.

Aceast investiție este realizată cu gândul la cei care vin zi de zi la Spitalul Județean: pacienți, aparținători, vizitatori și cadre medicale. Este cea mai importantă unitate medicală din Județul Galați - aici lucrează peste 2.200 de angajați, iar anual sunt înregistrate peste 250. 000 de prezentări ale pacienților, la care se adaugă transporturile de marfă și medicamente. Astfel, traficul auto generat de activitatea Spitalului Județean poate depăși 1.400  de autovehicule pe zi respectiv peste 500. 000 de deplasări anual.  Prin urmare, cele 460 de locuri de parcare înseamnă fluidizarea traficului rutier în una dintre cele  mai intens circulare zone din Galați!

Costel Fotea: Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată la Spitalul Județean Galați

Dar această investiție înseamnă și siguranță și intervenții medicale mai rapide. Heliportul este finalizat  și așteaptă ultimele autorizații pentru operaționalizare. Prin soluția integrată care reunește parcarea supraetajată cu heliportul SMURD, lifturile și pasarela de transfer, acest proiect de infrastructură medicală, în valoare de peste 38,2 milioane de lei, se numără printre cele mai avansate  și moderne proiecte de infrastructură medicală de acest tip din România, fiind, până în prezent, singurul din țară care reunește toate aceste  facilități.

Mai mult, complementar acestui proiect, căile de acces în incinta  Spitalului Județean au parcurs un amplu proces  de modernizare,  care a inclus refacerea carosabilului și a aleilor pietonale, amenajarea trotuarelor, refacerea semnaliuzării rutiere și a iluminatului public, precum și îmbunătățirea sistemului de colectare a apelor pluviale și amenajarea spațiilor verzi.

De asemenea, într-o nouă etapă, vom amenaja și un pasaj subteran între spital și noul corp al Prosecturii, precum și noi locuri de parcare exterioară, în apropierea corpului principal al unității medicale.

Investim pentru un Spital Județean modern, eficient și accesibil pentru toți gălățenii", a precizat Costel Fotea.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close